Monica Macovei a gresit grav, cind a incercat sa introduca niste criterii de integritate in statutul unui partid in care baltesc personaje precum Vasile Blaga, cu un trecut dubios in activitatea lui de sef pe la Vami, Radu Berceanu, cu un trecut dubios pe la Ministerul Transporturilor, Adriean Videanu, cu un trecut dubios pe la Primaria Capitalei, ca sa nu-i amintesc aici decit pe cei mai reprezentativi pedelisti . Monica Macovei a gresit grav cind a incercat sa dea importanta criteriului etic in defavoarea criteriului axiologic in evaluarea membrilor de partid. Desi criteriile ei au fost respinse, miscarea fostului ministru de justitie a avut si un rezultat neasteptat: ne-a permis noua, naivilor, sa vedem in sfirsit, ca un partid nascut sub mantaua lui Ilici nu poate fi altceva decit sint si celelalte creatii iesite tot din locul ala. Jocul de-a reformarea s-a sfirsit, imaginea partidului s-a stricat. Acum Blaga, pe care eu il vad ca instigator si autor al acestor manevre, zace ca viermele in hrean si i-a delegat pe colegii lui sa curete imaginea partidului de rahat (sau sa curete de rahat imaginea partidului). I-a revenit aceasta misiune de vidanjor domnului deputat Cristian Boureanu, pe care, de citeva zile il vad prada unei frenezii mediatice nesanatoase. Ieri la Evenimentul zilei, azi la Hotnews, miine te miri pe unde, domnul Boureanu nu face economie nici de efort, nici de elocinta ca sa demonstreze de ce criteriile Monicai Macovei nu pot fi acceptate. Zice el ca Monica Macovei aboleste doua mii de ani de democratie, timp in care judecatorii au stabilit vinovatii, nu procurorii. Adica, simpla trimitere in judecata a cuiva nu este dovada vinovatiei si, ca urmare, un pedelist ajuns in instanta nu poate fi suspendat pina nu este declarat vinovat.Domnul Boureanu este un sofist amator. Asertiunile domniei sale ar fi adevarate, daca nu s-ar dovedi, la o analiza sumara, a fi false. Criteriile de integritate ale grupului Macovei nu au treaba cu vinovatia penala. Prin ele s-a incercat,cum spuneam, impunerea criteriilor de morala in judecarea calitatii de membru de partid. Or, domnul Boureanu ar trebui sa stie asta si ar trebui sa mai stie ca etica si legea nu folosesc aceleasi unitati de masura, atita timp cit poti sa faci lucruri legale, dar imorale, asa cum poti sa faci lucruri acceptate de morala dar care sin ilegale. Pentru ca nu exista un cod de procedura etica, asemenea codului de procedura penala,. fiecare dintre noi judecam dupa ceea ce ni se pare noua ca e bine sau ca e rau, chiar si in contradictie cu opinia generala. De exemplu, daca eu cred ca este imoral sa cheltuiesti banii bugetului local pe fintini cintatoare care cinta doar trei luni pe an si am banuiala ca acele fintini sint facute doar ca sa mai ia unii comisioane, in vreme ce nevoi presante ale comunitatii sint ignorate din lipsa de fonduri, ei bine, mie acel primar mi se pare imoral, desi presupun ca e acoperit de hirtii care sa justifice cheltuiala. Ca urmare, la alegeri nu o sa-l mai votez. Vecinului meu, care judeca dupa alte criterii, i se pare ca fintinile cintatoare de milioane de euro sint tot ce se poate mai rafinat, mai elegant si mai necesar unui oras, asa ca o sa-l voteze pe primar. Ei bine, aici vine Macovei si zice ba, daca primarul asta, pe care unii il vad patat, ajunge si la judecata pentru fintinile alea, e cazul sa-i luam, temporar, calitatea de membru de partid, pentru ca lumea nu-l vede bine si ciobeste si imaginea partidului. Evident, primarul va ramine tot primar, ca nimeni inaintea judecatorilor nu-i ia aceasta calitate, cu atit mai putin Monica Macovei. Blagile, Bercenii, Videnii si Bourenii zic ca asta este stalinism, ca numai in Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se facea asa si ca Macovei si grupul ei sint stalinisti. Trecind peste comicul situatiei (adica Boureanu face demascari publice staliniste in care demasca… deviatii staliniste in propriul partid!), remarcam ca Boureanu isi alege doar exemple care ii convin. Citeaza el cazul unui primar care a avut nu stiu cite dosare penale, toate infirmate in instanta, dar nu aminteste nimic de primarii care au ajuns chiar si la inchisoare, si au ramas totusi membri de partid. Ca sa nu mai vorbim de cazurile parlamentarilor Ridzi si Pasat, pe care nimeni nu i-a condamnat in instanta, dar a caror imagine publica este aia care este. Uite ca legal cei doi sint nevinovati. Dar are curaj Blaga, are curaj Berceanu, are curaj Boureanu sa-i propuna pe cei doi din nou alegatorilor? Dupa mintea lor, asa ar trebui, ca doar nu au ajuns la pirnaie! Si totusi Blagile, Bercenii si Bourenii asteapta ca astia sa se suspende singuri, adica nici ei, anti-stalinisti tepeni nu indraznesc sa faca lucrul asta. Ma rog, ca sa nu lungim excesiv vorba, tragem incheierea ca PD-L ramine, in esenta lui un partid neo-iliescian, in care primarii si parlamentarii neprinsi sint negustori cinstiti, cu precizarea ca avem exemple in care si aia prinsi au ramas tot negustori cinstiti.Monica Macovei a gresit grav, dar, poate, la urma urmei, tot raul lor e spre binele nostru. Cit despre domnul Boureanu, trebuie sa remarcam ca rahatul e atit de mare, incit nici macar domnia sa nu e in stare sa faca un pas suficient de inalt si suficient de lung ca sa nu calce in el.
Lasă un răspuns