O dâră de lumină galbenă ieşea pe sub uşă, parcă ar fi fost sânge aburind curs din venele unui trup de ceară. Mi-am zis că Fred adormise fără să stingă lumânarea, ceea ce nu era rău deloc, fiindcă pe întuneric mi-ar fi fost mai greu să acţionez. Am apăsat clanţa şi am împins uşa cu o mişcare moale, balamalele scârţâiră, dar atît de animalic, de natural, încât o pisică simţi nevoie să răspundă printr-un mieunat scurt.

– Intră, te aşteptam.

Asta-i chiar tare ! Fred citea o carte şi dori să termine paragraful înainte de a-mi arunca o privire, ori încercă să sugereze că ştie cine îi patrunde în dormitor, ori pur şi simplu avu generozitatea să-mi ofere răgazul de a-mi reveni din şoc.

Ia loc, adăugă el, închizînd cartea şi punând-o liniştit pe masă, îţi pregătesc imediat un gin.

Şi fiindcă nu reuşisem să scot încă niciun sunet, mai spuse:

– Poţi fuma, dacă vrei, mai ales că înţeleg că trebuie să stăm puţin de vorbă.

Primul gând a fost că sunt batjocorit, că Daniela şi Fred îmi jucaseră o farsă.

– Nu spune nimic, îmi zise Fred pe un ton care mi se păru lacrimogen, adică în mod batjocoritor plîngăcios, nimeni nu ştie dacă ai fi avut capacitatea de a mă sufoca, nici măcar Dumnezeu, e o chestiune de liber arbitru. Dorinţe ? Ehe, la un om echilibrat iubirea şi ura tind să balanseze, să fie egale.

– Aţi complotat ? Răspundeţi dacă aţi complotat şi dacă aşa stau lucrurile, chemaţi poliţia ori deschideţi turnul, vreau să plec.

Adevărul este că voiam să rămân, aş fi fost capabil să îngenunchez în faţa lui Fred doar să mă lase să respir în continuare aerul acela cu iz de urină.

Mă simţeam de parcă tocmai aş fi murit şi sufletul încă nu ar fi avut timp să se desprindă de trup, ceea ce urma să se întâmple dintr-un moment în altul, carnea urmând să o ia într-o direcţie, duhul în alta, iar eu să rămân între cele două părţi, suspendat. Fred ţinea în continuare cartea în mână, părea că e foarte atent la un anume paragraf, ba chiar s-a întors cu spatele spre mine, ori ca să îi pice mai bine pe filă lumina, ori ca să îmi dea o ultimă posibilitate să-l ucid. Pe masă stătea încolăcit şnurul verde al halatului, parcă într-adins lăsat acolo, iar Fred întârzia în poziţia aceea propice, ca şi cum m-ar fi rugat să-i iau viaţa. Cred că în acele momente îmi ţineam respiraţia, încremenisem, aşa încât, după un timp care mi s-a părut nefiresc de lung, bătrânul aşeză încet cartea pe masă şi îmi spuse să iau loc pentru a lămuri lucrurile.

– Nu mă poţi omorî, zise întinzându-mi sonda cu gin, aşa cum nu ai putut comite niciodată un gest decisiv şi extrem. Te mândreşti cu felul acesta de a fi, te caracterizezi ca fiind un om mai degrabă bun, i-ai trimite în iad pe toţi cei care iau viaţa semenilor. Cu toate acestea, să o ai pe Daniela ţi se pare posibil, ceea ce e o contradicţie în termeni.

– Ar fi o crimă ?

Pusesem întrebarea fără să-l las să-şi încheie fraza, intuiam că mă va aduce în acest punct şi mă temeam de asta. Fred continua să ştie aproape tot ce se întâmpla cu mine, aşa încât îmi spuse:

– Întotdeauna te-ai gândit că a avea o femeie perfectă e sinonim cu crima şi înclin să îţi dau dreptate. De ucis, ucidem cu toţii, găini dacă nu animale sălbatice, gângănii dacă nu putem altceva. Similar, avem femei mai mult sau mai puţin frumoase. Pe unele, le posezi ca şi cum ai ucide o muscă, altele te pot duce cu gândul la strivirea unui fluture. Cu Daniela e însă altceva, ideea de a o poseda se află la acelaşi nivel de abstracţie şi vinovăţie cu omuciderea.

– Aţi fost înţeleşi ? am întrebat eu fără să ştiu care dintre răspunsuri ar fi mai convenabil.

– Poate că da, poate că nu, zise bătrânul şi, ciudat, mă privi cu bunăvoinţă. Dacă am fi pus la cale întâmplarea, am fi jurat să nu îţi spunem, nu ?

– Ce îi voi povesti Danielei ?

– Nu te va întreba nimic.

– Se va culca cu mine ?

– E problema voastră.

– Ce crezi despre toate astea ?

– Sincer ?

Nu era în felul de a fi al lui Fred să ia atâtea precauţii. Mi-a fost teamă că îmi va spune ceva dur, poate chiar că mă va invita să plec.

– Sincer ! i-am zis şi mi-am preparat singur încă un gin.

Fred îşi strânse halatul pe lângă trup ca şi cum ar fi fost o togă de senator roman care se pregăteşte să ia cuvântul.Era teatral.

– Te-ai pus în această situaţie fiindcă ai fost pus, cândva, în poziţii limită. Este posibil să fi petrecut nopţi compacte ştiind că iubirea vieţii tale e posedată, în acele clipe, de altul. Nu de actul carnal te temeai, ci de faptul că, după, rămâne în braţele lui, poate nici de asta, ci de cazurile banale în care el şi ea mănâncă, de pildă, o omletă. Ea foloseşte furculiţa mecanic, nici măcar nu se mai gândeşte la ceea ce s-a petrecut cu câteva zeci de minute înainte, e cu gândul aiurea, poate chiar la tine, ceea ce te face să speri că ai putea să o strigi şi să se întoarcă. Nu o poţi striga şi oricum nu se va întoarce niciodată, scânceşti, ea nu aude nici asta, în schimb răspunde unei întrebări oarecare, apoi face cele de cuviinţă pentru o iubită, îl mângâie pe el,după care vor schimba câteva vorbe despre ce e de făcut în seara aceea, a doua zi, la sfârşit de săptămână. Dincolo de sfârşitul de săptămână ea nu vede nimic, e un gol, pe care nu te va lăsa să îl umpli, ceea ce tu iarăşi nu înţelegi. Nu poţi cu nici un chip să îţi explici de ce ea e pentru tine însăşi viaţa, iar tu nu eşti pentru ea nimic, nu chiar nimic, ci o amintire mai complexă, ceva deja mort. Apropo de extincţie, ai fi dorit ca ea să accepte să împartă cu tine acelaşi pământ, cândva, să lase cuiva cu limbă de moarte să fie adusă şi îngropată deasupra ta. Nici prin gând nu-i trece, are opinii cu mult mai realiste despre viaţă şi moarte.

Se auzi un cor de mârâituri de câine, trosniră scările, o pisică mieună sfârşietor. M-am gândit că Daniela aude toate acestea şi le dă o interpretare anume, crede că am terminat misiunea şi acum mă întorc la ea, speriat, împiedicându-mă în întuneric.

– Visele animalelor, spuse Fred, principiul realităţii funcţionează şi la ele.

Nu aveam chef de speculaţii, am tăcut, iar bătrânul reluă firul unei demonstraţii despre care nu ştiam unde va duce.

– Apoi, s-a pus problema fetiţei voastre. În mod cu totul neaşteptat, ea îţi dăruise un copil cu o gândire şi comportamente de înger. Copilul vostru nu putea, realmente, să facă ori să spună ceva rău, nici măcar să sugereze că se abţine. Era în mod evident un dar divin, ceea ce te supefia pur şi simplu, fiindcă nu puteai înţelege cu niciun chip cum de e posibil ca între tine şi mama lui totul să ajungă praf în vânt după ce aţi reuşit să concepeţi o fiinţă perfectă. Era nu doar prea mult pentru tine, era prea mult pentru oricine.

Fred se opri şi se scărpină îndelung, pe sub halat, ceea ce am considerat a fi un gest ironic, maxim ostentativ.

Aşa se scărpină probabil şi diavolul când îşi aduce aminte de mine.