După Viața lui Pi, infinită în miracole, avem Viața lui Unu, finită, chiar isprăvită, fiindcă...All Is Lost.

Filmul lui J.C. Chandor pare o replică a logicii occidentale la cea orientală ilustrată de Ang Lee.

All Is Lost poate fi perfect descifrat pe fundalul Vieții lui Pi.

Omul fără nume din All Is Lost nu emite decât interjecții, gemete și scânceli. O singură dată îl invocă pe dracul. Niciodată nu se roagă la Dumnezeu.

Lumea lui funcționează din rău în mai rău, semenii săi dorm în vreme ce viața merge pe pilot automat.

Nu te salvezi decât dacă scufunzi și dai foc la tot ce te-a susținut sau ai crezut că te susține.

În cele din urmă însă, ca pe bolta Capelei Sixtine, Dumnezeu îi întinde omului o mână.

Minunat film, după gustul meu bate toate nominalizările la Oscar din acest an.

O metaforă și un omagiu adus omului occidental cum nu am mai văzut de la Daniel Defoe și al său Robinson.

Era timpul unei redefiniri.