Activitate intensă la Apavil Drăgășani

SC APAVIL SA a desfăşurat săptămâna trecută o serie de activităţi în municipiul Drăgăşani şi în comuna Prundeni.

 

AVARII REZOLVATE. A fost remediată o pierdere de apă pe strada Batca din municipiul Drăgăşani.

PROBLEME PUNCTUALE. S-au curăţat căminele de racord la reţeaua de canalizare a scărilor de bloc, precum şi staţiile de pompare din Călina şi Prundeni; s-au continuat lucrările de reabilitare a construcției pentru echipamente rezervor de 2500 mc; s-au verificat şi înlocuit apometrele la case (cele deteriorate sau blocate) în comuna Prundeni, cât și la agenții economici ( cele care nu corespund din punct de vedere metrologic); s-a urmărit în permanenţă funcţionarea echipamentelor la toate staţiile de pompare apă din cadrul Sectorului Drăgăşani, precum şi la staţia de epurare şi staţiile de repompare din Prundeni; au fost verificaţi parametrii apei potabile furnizate, precum şi cei ai apei menajere epurate descărcate în Contracanalul Olt.

APOMETRE VERIFICATE SI MONTATE. Tot în cursul săptămânii trecute, au fost verificate şi înlocuite apometre la case, acolo unde acestea nu corespundeau din punct de vedere metrologic sau erau deteriorate prin îngheţ.

ASISTENŢĂ TEHNICĂ. A fost asigurată în continuare asistenţă tehnică la Staţiile de apă nr. 1 Rudari şi nr. 2 Olt, precum şi la Staţia de Epurare Drăgăşani, cu ocazia efectuării lucrărilor care privesc “Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerarea Drăgăşani”, din cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”.

PROBLEME DEOSEBITE. S-au continuat lucrările de reabilitare a construcției pentru echipamente rezervor 2500 mc din Dealul Viilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Transporta călători contra cost fără autorizație. Polițiștii i-au imobilizat mașina pentru șase luni
Transporta călători contra cost fără autorizație. Polițiștii i-au imobilizat mașina pentru șase luni

Un șofer care transporta contra cost două persoane pe ruta Râmnicu Vâlcea – Prundeni (DN64) a fost oprit în trafic…

Dezinsecția din Ștefănești, reprogramată pentru această seară din cauza vremii
Dezinsecția din Ștefănești, reprogramată pentru această seară din cauza vremii

Primăria Orașului Ștefănești informează că acțiunea de dezinsecție pentru combaterea insectelor de disconfort care trebuia să se desfășoare aseară, 9…

Topoloveni, gazda celei de-a doua zile a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”
Topoloveni, gazda celei de-a doua zile a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”

Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” și-a continuat joi călătoria prin Argeș, iar Topoloveniul a devenit, pentru o seară, locul de…

Cioban găsit fără viață la o stână din Argeș
Cioban găsit fără viață la o stână din Argeș

Un cioban în vârstă de 52 ani, din județul Galați, a fost găsit fără viață, joi, la o stână din…

Tragedie în Argeș. Un adolescent de 17 ani s-a înecat în râul Cotmeana
Tragedie în Argeș. Un adolescent de 17 ani s-a înecat în râul Cotmeana

Un adolescent de 17 ani și-a pierdut viața, joi după-amiază, după ce a intrat la scăldat în râul Cotmeana, în…