Dimineața, la cafea, mă uit pe fereastra din stânga și văd un cuib de vrăbii. Părinții au cărat paie și au construit ceva confortabil pentru puii care își ițesc ciocurile și țipă. Pisicilor le lasă gura apă degeaba, nu vor ajunge în veci acolo, sub streașină, Doamne ajută. Când mă uit spre fereastra din dreapta, văd un cuib de stăncuțe.

Pe Wikipedia scrie că stăncuța din România este sedentară, ceea ce nu este adevărat, fiindcă perechea noastră migrează, nu o mai vedem de la începutul iernii până la cel al primăverii, cred că cele două păsări iernează în Asia. Sunt un cuplu stabil, stăncuțele sunt monogame și ne bucurăm să le revedem tefere și nevătămate, ba chiar mai grase și cu penele mai lucioase decât anul trecut. Vor face câțiva pui și toată vara se vor preocupa să îi hrănească, în vreme ce pisicile, zadarnic, stau cu ochii ațintiți în sus și nădăjduiesc să prindă păsările. Despre stăncuțe a scris marele etolog Konrad Lorenz, pe care îl citeam cu nesaț în tinerețe și asemenea căruia visam să fiu și nu am mai fost pentru că am biruit/ eșuat în presă.
Presa liberă.

Citiți continuarea articolului AICI.