VIDEO. Percheziții la proxeneți. Fetele, unele minore, recrutate prin metoda „loverboy”

 

 

 

 

 

 

 

Astăzi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 7 percheziţii domiciliare, la locații situate în municipiul București, respectiv județul Ilfov, fiind puse în executare 12 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, mai multe persoane bănuite ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, tinere cu posibilități materiale precare sau provenind din medii defavorizate (3 minore și 5 majore), pe care le-ar fi exploatat sexual ulterior, prin obligarea la practicarea prostituției, în cadrul unor saloane de masaj erotic din municipiul București, precum și prin intermediul site-urilor de promovare a serviciilor sexuale.

Cei bănuiți (ar fi vorba despre 5 persoane) ar fi recurs la violență și amenințări față de victimele exploatate, creându-le astfel o stare de temere permanentă.

Sumele de bani obținute din aceste activități ar fi fost reținute integral de către membrii grupării.

Persoanele implicate vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești și la cel al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

La acțiune participă polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare
Undă verde pentru două fântâni publice în Ștefănești. APM Argeș a emis decizia de încadrare

Primăria Orașului Ștefănești informează că, pentru proiectele: – „Proiectare și execuție foraj fântână publică – zona Golești” – „Proiectare și…

Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni
Zilele Slatinei aduc restricții de circulație în centrul orașului. Ce zonă trebuie evitată până luni

Șoferii care ajung în acest weekend în Slatina trebuie să țină cont de restricțiile de circulație impuse cu ocazia Zilelor…

Dincolo de proiecte: cercetare, inovare și implementare pentru impact în sănătatea comunităților din Argeș
Dincolo de proiecte: cercetare, inovare și implementare pentru impact în sănătatea comunităților din Argeș

Lerești Living Lab și proiectele europene de sănătate agregate în comuna Lerești au fost prezentate astăzi la Consiliul Județean Argeș…

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…
S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Containerele sunt amplasate în punctele…

Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse…

Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…
Sedință ordinară a CL Rm. Vâlcea în data de 30 iunie 2026. Proiectul ordinii de…

DISPOZIŢIA NR. 1136 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…