Ieri, pompierii argeșeni au intervenit, printre altele, și pentru salvarea a două animăluțe aflate în situații fără ieșire.
Mai întâi au fost chemați la Câmpulung, în jurul prânzului. Un trecător a auzit, pe strada Căpitan Becleanu, o pisică tânguindu-se și a identificat-o căzută într-un canal de scurgere. Omul nu putea ajunge la ea, de aceea a chemat pompierii. Aceștia a trebuit să taie grilajul canalului, apoi au coborât cu scara la adâncimea de 2 m, pentru a scoate animăluțul la lumina zilei. S-a dovedit a fi chiar un pui, asta explicând și cum a reușit să cadă printre barele destul de apropiate ale grilajului.
Puțin mai târziu, imediat după ora 13, un echipaj de la Costești, de data asta, a trebuit să intervină în satul Fâlfani din comuna Stolnici, pentru a scoate un câine dintr-o fântână publică. Patrupedul căzuse la o adâncime de aproximativ 10 metri! A fost nevoie ca unul dintre pompieri să coboare după el în cordeline, dar a scăpat nevătămat.

























Lasă un răspuns