Pe rețelele de socializare, o bună parte dintre suporteri solicită îndepărtarea grabnică a antrenorului echipei F.C. Argeș, Andrei Prepeliță.

Vă propun să analizăm situația și să descoperim argumentele pro și contra unei asemenea decizii.

Mai întâi, trebuie spus că Andrei Prepeliță și Jean Vlădoiu sunt datori să își asume întreaga situație așa cum se prezintă ea, cu bune și cu rele. În pauza dintre sezoane s-a decis ca activitatea să se desfășoare în felul următor:

Prepeliță și Vlădoiu au primit un buget, ceva mai mare decât în sezonul precedent, având mână liberă să îndepărteze de la lot pe cine doresc și să aducă în lot pe cine doresc, în limita sumei de bani stabilite. În această acțiune de reformulare a lotului nu s-a amestecat nimeni, nici primarul Cristian Gentea, nici altcineva. Cei doi au dorit să aibă totală libertate de decizie, ba chiar au luat distanță față de oricine le-ar fi putut da un sfat, o sugestie, apoi au trecut la treabă, aducând 17 jucători noi. Dorind și insistând să nu fie deranjați în munca de reconstrucție a lotului, Prepeliță și Vlădoiu au considerat că pot să aleagă jucătorii care trebuie să plece și pe cei care este bine să fie aduși la Pitești și să asambleze o structură a unei echipe care să intre în playoff. Insist pe ideea asumării totale, ba chiar a izolării orgolioase din partea celor doi.

A fost bună sau rea această izolare ?

Teoretic, a fost minunată, deoarece ei sunt specialiștii, ei decid, toți ceilalți, de la primar, la sponsori, de la oamenii din club, la presă trebuind să le acorde totală încredere și să meargă pe vârful picioarelor în vreme ce Prepeliță și Vlădoiu lucrează.

Realitatea bate întotdeauna teoria. Oameni care au condus colective de oameni timp de decenii pot spune, intuitiv, dacă este bine să excluzi și să aduci atâția jucători. Pentru a nu se mai discuta că dictează, primarul nu s-a amestecat absolut deloc. S-a instaurat o zonă de protecție, de siguranță sau cum vreți să îi spuneți în jurul celor doi specialiști.

Sunt Prepeliță și Vlădoiu specialiști ?

Teoretic, da, însă iarăși trebuie spus că realitatea bate teoria. Nici unul, nici celălalt nu mai făcuseră așa ceva, adică nu mai gestionaseră fotbalistic un lot nou corelat cu un buget. Nici unul, nici celălalt nu mai avuseseră pe mână un club, de la a la z. Nici unul, nici celălalt nu obținuseră performanțe manageriale de notat în istorie.

În mod normal, acțiunea de reconstrucție a lotului putea să fie condusă de cei doi, dar nu dictatorial și exclusivist. O bună comunicare, cu oricine putea să ajute, trebuia menținută. O atmosferă de colaborare era necesară.

Din păcate, nu s-a întâmplat astfel, orgoliul fiind cel care a dictat totul.

Există o chestiune complexă, pe care nu o pot lăsa la o parte, anume de ce nu s-a implicat, alături de cei doi, primarul Cristian Gentea, ca ordonator de credite, adică plătitor al unor sume decisive de bani de la buget și, de asemenea, ca un manager cu experiență, ca suporter împătimit  și ca un coordonator al promovării pe prima scenă fotbalistică.

Să ne reamintim contextul, articolele și emisiunile sportive în care se vorbea despre ”dictatura” primarului. Să luăm în calcul conjunctura politică în care adversari de la alte partide pândeau orice prilej pentru a-i reproșa primarului ingerințele în deciziile specialiștilor (cu sau fără ghilimele). Așa se face că atitudinea primarului Cristian Gentea era singura posibilă:

Prepeliță și Vlădoiu decid absolut tot.

Au fost suporteri care au dorit să scrie pe rețelele de socializare că ”fotbalul = PSD”, au fost ziariști de la București care au făcut scandal pe ideea că un primar trebuie să se ocupă de școli și spitale, nu de fotbal. Când am arătat că din bugetul Primăriei Pitești doar 0,8 % din bani merg la F.C. Argeș, a fost un șoc.

Pe ansamblu, încredințarea destinului echipei specialiștilor (cu sau fără ghilimele) Prepeliță (fără licență de antrenor) și Vlădoiu, la prima experiență de manager, a fost singura ieșire din viesparul care începuse să zumzăie și să înțepe.

Cum ar fi fost ideal ?

Ar fi fost nevoie de mai puține figuri în cap din partea specialiștilor (cu sau fără ghilimele) de mai multă deschidere spre comunicare, de mai puțin orgoliu. Ideea orgoliului revine, logic, obsesivă.

(Cu scuzele de rigoare, voi face o paranteză cu privire la viața mea profesională. Am construit ziare care s-au vândut, în timp, în milioane de exemplare și site-uri cu mii și mii de cititori, mai multe mii decât numărul spectatorilor care vin acum la stadion. Deși au fost și sunt specialistul, directorul, cel ce ia decizia finală, întotdeuna m-am sfătuit cu finanțatorul principal, cu colegii, cu echipa, ba chiar și cu oameni din afara fenomentului mass media. Așa se face, așa e normal, acesta este drumul spre performanță).

Am început acestă analiză în două părți prin creionarea atmosferei, a situației de la club, atât cât o știu și cât o intuiesc. În cel de al doilea articol, voi pune întrebările arzătoare și voi veni cu o opinie, subiectivă, desigur, cu privire la ceea ce trebuie făcut.

Nimeni nu este deținătorul adevărului absolut, dar o serie de aspecte obiective sar în ochi.

Gheorghe Smeoreanu