Ieri dimineață, în jurul orei 07:00, în localitatea argeșeană Popești a avut loc un accident rutier.
O femeie de 34 de ani, din Zimnicea, județul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod și în gardul unei gospodării.
În urma evenimentului, atât șoferița, cât și un bărbat de 28 de ani, pasager în autoturism, au fost răniți, dar au refuzat transportul la spital.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat (în jur de 0,60), motiv pentru care a fost transportată la spital, pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 și 336 din Codul Penal.
foto descriptiv

























Lasă un răspuns