,

Test-drive încheiat cu 5 victime (dintre care 3 copii!) și trei mașini distruse

Aseară, în jurul orei 21.30, pe DN73, în localitatea argeșeană Clucereasa, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.

O tânără de 24 ani, din Șirineasa, județul Vâlcea, care conducea un Audi pe sensul spre Câmpulung, a apăsat prea mult pe accelerație și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Mai întâi a lovit un autoturism condus de un bărbat de 35 ani din Slatina, după care a mai lovit o mașină, condusă de un bărbat de 41 ani, tot din Slatina.

În mașina condusă de tânăra vâlceancă se mai aflau încă 4 pasageri. Se pare că unul dintre ei, un bărbat de 32 ani, voia să cumpere Audi-ul și tocmai îl testau, când a avut loc accidentul. El a fost unul dintre cei transportați la spital (singurul din mașina lor). Se pare că ar fi fost rănit ușor, dar i s-ar fi făcut rău când a realizat că trebuie să dea bani pe o mașină care era făcută praf.

Au mai fost transportați la spital: din a doua mașină – o fetiță de 5 ani și mămica ei de 32 ani și din a treia mașină – doi băieței, de 7 și respectiv 10 ani.

Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.

Cercetările vor continua, în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…
Aproape de oameni, cu respect și prețuire pentru tradițiile Argeșului în Ciomăgești, Corbeni și Poienarii…

Echipele PSD Argeș au fost astăzi alături de oamenii și administrațiile locale din Ciomăgești – la Târgul anual și Ziua…

Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august
Centrul Cultural Pitești, program bogat în ultima săptămână din august

Centrul Cultural Pitești propune și în săptămâna care urmează, 24-29 august, o serie de întâlniri culturale, prelegeri, dialoguri literare și…

Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni
Marți se oprește curentul electric pe două străzi din Topoloveni

Marți, 25 august, Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în Topoloveni. Astfel, în intervalul orar 09:00 – 17:00, vor…

Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…
Explozie urmată de incendiu, într-o comună din Argeș. O femeie de 72 de ani a…

Un incendiu izbucnit în jurul prânzului, în satul Buzoești, comuna Buzoești, a afectat trei proprietăți. O femeie de 72 de…

Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…
Are 19 ani și-a crezut că DN 73 e pistă de curse: gonea cu peste…

Un tânăr de 19 ani, din Mihăești, a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o viteză de…