Aseară, polițiștii piteșteni au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din Câmpulung, care, în urma testării cu aparatul Drugtest, s-a dovedit că era sub influența unor substanțe psihoactive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
XXXXX
Azi-noapte, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Argeș – Serviciul Antridrog, au organizat și desfășurat o acțiune de amploare, în trenurile de călători și în stațiile de cale ferată, pentru prevenirea și combaterea consumului și deținerii de substanțe interzise.
Au fost vizate trenurile estivale, având în vedere că, în această perioadă, în județul Constanța, se desfășoară Festivalul Neversea, eveniment la care participă foarte mulți tineri.
Au fost verificate două trenuri estivale, din două stații de cale ferată, au fost legitimate 16 persoane și controlate tot atâtea bagaje.
Cu ocazia verificărilor, polițiștii au depistat, într-unul dintre trenurile estivale, un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, asupra căruia au fost găsite două pliculețe ce conțineau o substanță de culoare albă, susceptibilă a fi droguri de risc.
Pliculețele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar verificările continuă, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținerea de droguri de risc.
XXXXX
Așadar, având în vedere perioada vacanței de vară, a concediilor și a numeroaselor manifestări cultural-artistice ce implică prezența unui număr mare de tineri, polițiștii argeșeni au intensificat acțiunile de prevenire și combatere a consumului și deținerii de substanțe interzise.
De asemenea, polițiștii rutieri argeșeni verifică permanent conducătorii auto cu privire la consumul de alcool sau al substanțelor cu efect psihoactiv și sunt organizate o serie de acțiuni de prevenire și pentru depistarea celor care dețin substanțe interzise.

























Lasă un răspuns