Simfonia Lalelelor, ediția 47: trei zile de poveste și peste 100.000 de vizitatori!

 

 

 

 

 

 

Parcul Lunca Argeșului, din Pitești, s-a transformat într-o grădină de poveste, un loc de întâlnire și de expunere a creațiilor artiștilor floriști locali, naționali și internaționali, în perioada 19-21 aprilie 2024.

Simfonia Lalelelor 47 a fost despre: creativitate, culoare, flori, bună dispoziție, artă, muzică, natură și multe amintiri!

Am petrecut împreună un weekend extraordinar, cu multă voie bună, cu expoziții și aranjamente florale, ateliere de creație, spectacole de muzică și dans, concerte, activități pentru copii, preparate delicioase, energie și entuziasm.

Suntem recunoscători pentru toți oamenii care au contribuit la succesul acestei ediții, precum artiști, floriști, parteneri, sponsori, copii și cadre didactice din unitățile de învățământ piteștene, agenții de turism, voluntari, o întreagă echipă de profesioniști implicați în organizarea evenimentului și, bineînțeles, vizitatorii festivalului!

Vă mulțumim! Simfonia Lalelelor Pitești este un festival pe care trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi cu adevărat, este o stare de spirit cu o energie aparte care adună o comunitate laolaltă pentru a petrece împreună!

Ne reîntâlnim anul viitor, iar până atunci, continuăm să promovăm frumusețea orașului nostru și vă așteptăm, cu drag de Pitești, la toate evenimentele ce vor urma! 

 

Primăria Pitești

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…
La –15 grade afară, în saloane sunt +25. Un spital din Argeș care arată că…

În timp ce, în această perioadă, sunt semnalate tot mai multe probleme grave în spitalele din România – lipsa căldurii,…

Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…
Bombă ! Miracol și mizerie la apariția primului cotidian privat din România – Curierul de…

Am participat la emisiunea lui Crișu Popescu, de la Accent TV, cu subiectul: cum a fost apariția, în ianuarie 1990,…

Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…
Râmnicu Vâlcea: A început plata impozitelor și taxelor locale pentru 2026: vor fi disponibile șase…

Așa cum s-a anunțat inițial, încasarea impozitelor și taxelor locale pentru anul în curs a demarat la nivelul Municipiului Râmnicu…

Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești
Arhiepiscopia Râmnicului: Posturi clericale vacante în protoieriile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Călimănești

În şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial a Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a hotărât vacantarea următoarelor posturi clericale: Protoieria Râmnicu Vâlcea: Postul de preot…

Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…
Arhiepiscopia Râmnicului: Slujbă de pomenire pentru poetul național Mihail Eminescu și spectacol în Ziua Culturii…

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, de Ziua Culturii Naționale, poetul Mihail Eminescu va fi omagiat la Centrul Eparhial…