Sfârșit tragic pentru un bărbat de 41 de ani: un perete s-a prăbușit peste el când dărâma o casă

Un bărbat de 41 de ani și-a pierdut viața, joi după-amiază, în comuna argeșeană Izvoru, după ce peretele unei case s-a prăbușit peste el.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30. Se pare că bărbatul încerca să dărâme o locuință veche, din chirpici, moment în care un perete lateral al construcției s-a surpat și l-a prins sub dărâmături.

La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să scoată victima de sub bucățile de zid. I-au fost aplicate imediat manevre de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, acesta nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.

Bărbatul era din București, însă locuia în ultima perioadă în comuna Izvoru.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la serviciul de medicină legală pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Moara cu noroi
Moara cu noroi

Am avut prilejul să interacționez cu reprezentanți ai clasei politice și ai presei din mai multe țări, am fost atent…

Despre păcănele, prețul gigacaloriei, modernizare, imaginea de milionar etc. cu Mircia Gutău, primarul Râmnicului
Despre păcănele, prețul gigacaloriei, modernizare, imaginea de milionar etc. cu Mircia Gutău, primarul Râmnicului

Ce se întâmplă cu păcănelele, la Râmnicu Vâlcea, dar cu prețul căldurii și apei calde, la iarnă, dar cu Calea…

Simfonia Lalelelor 2026: CARGO, Nicole Cherry și Taraful Cleante urcă pe scena din Parcul Lunca…
Simfonia Lalelelor 2026: CARGO, Nicole Cherry și Taraful Cleante urcă pe scena din Parcul Lunca…

Între 17 și 26 aprilie, Piteștiul se transformă într-un adevărat festival cultural cu ocazia Simfoniei Lalelelor. Programul din acest an…

Primarul Ion Gîrleanu, reales președinte PSD Bogați. Dezvoltarea continuă prin investiții și muncă în echipă!
Primarul Ion Gîrleanu, reales președinte PSD Bogați. Dezvoltarea continuă prin investiții și muncă în echipă!

Organizația PSD Bogați și-a ales astăzi conducerea, dând startul Adunărilor Generale de Alegeri în cadrul organizațiilor social-democrate din localitățile județului…

Șofer agresiv în trafic, băut, conducea cu 180 km/h. Permis suspendat 270 de zile!
Șofer agresiv în trafic, băut, conducea cu 180 km/h. Permis suspendat 270 de zile!

Un bărbat de 46 de ani din Pitești a fost prins de polițiști conducând cu peste două ori limita legală…