Sfârșit tragic pentru un bărbat de 41 de ani: un perete s-a prăbușit peste el când dărâma o casă

Un bărbat de 41 de ani și-a pierdut viața, joi după-amiază, în comuna argeșeană Izvoru, după ce peretele unei case s-a prăbușit peste el.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30. Se pare că bărbatul încerca să dărâme o locuință veche, din chirpici, moment în care un perete lateral al construcției s-a surpat și l-a prins sub dărâmături.

La fața locului au intervenit pompierii, care au reușit să scoată victima de sub bucățile de zid. I-au fost aplicate imediat manevre de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, acesta nu a mai putut fi salvat și a fost declarat decedat.

Bărbatul era din București, însă locuia în ultima perioadă în comuna Izvoru.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la serviciul de medicină legală pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului
Mâine se oprește apa în centrul Piteștiului

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești trebuie să se pregătească pentru o întrerupere a apei potabile, programată marți, 21…

Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…
Accident pe DN7, la Brezoi: o persoană a fost scoasă din cabină după impactul dintre…

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe DN7, în…

Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…
Ambrozia, în vizor la Ștefănești: controale încep din iulie, amenzi de până la 20.000 de…

Primăria orașului Ștefănești reamintește obligațiile legale privind combaterea ambroziei, o plantă invazivă care trebuie îndepărtată de pe terenuri. Controalele vor…

De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești
De Ziua Mondială a Cărții, dezbatere la Filarmonica Pitești

 Cosmin Popa, Octavian Sachelarie și Marius Motreanu vă dau întâlnire joi, 23 aprilie, de la ora 15.00, la Centrul Multifuncțional,…

Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri
Două tinere în arest, după ce au spart o ladă frigorifică și au furat sucuri

Două tinere din Râmnicu Vâlcea au fost reținute după ce au forțat o ladă frigorifică și au plecat cu mai…