S-a găsit o grenadă în balconul unui apartament din Pitești. Locatarii de pe 5 etaje, evacuați

 

 

 

 

 

Astă seară, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin 112, despre faptul că un tânăr a găsit o grenadă în balconul apartamentului tatălui său, fost cadru militar, dar care nu mai este în viață de câțiva ani.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, care au luat primele măsuri și au evacuat locatarii de la etajele 6 până la 10 (apartamentul este la etaju 8) și au blocat accesul în zonă.

De asemenea, la caz s-au deplasat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, echipajele specializate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale – Compartimentul Pirotehnic, pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări, s-a constatat că grenada este ofensivă, posibil de manevră și a fost ridicată, în condiții de siguranță.

Cercetările vor fi preluate de Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, urmând să se stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.   

foto descriptiv

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților
Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților

Deputatul de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei…

VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”
VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, transmite că investițiile și proiectele comunității trebuie urmărite de la început până la finalizare și…

Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție
Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție

O tragedie s-a petrecut în această seară, în comuna argeșeană Rociu. Un bărbat în vârstă de 49 de ani și-ar…

VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…
VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…

O adolescentă de 15 ani din Râmnicu Vâlcea a fost salvată în seara de marți, 28 iulie, după ce s-ar…

Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva
Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva

Într-o recentă conferință de presă, Mircia Gutău, primarul Râmnicului Vâlcii, a explicat de ce nu oferă presei lista sponsorilor echipei…