Rezultatele finale la Evaluarea Națională în Argeș: promovarea a rămas la 81,4% după contestații, sub nivelul de anul trecut

Contestațiile depuse de absolvenții de gimnaziu din Argeș nu au schimbat procentul de promovare la Evaluarea Națională 2026. După recorectarea lucrărilor, promovabilitatea a rămas la 81,4%, același procent ca la afișarea rezultatelor inițiale, dar mai mic decât cel înregistrat anul trecut, când județul a avut o rată de promovare de 85%.

Potrivit statisticii finale, 359 de elevi au depus contestații la una sau la ambele probe. Dintre aceștia, 205 (57,1%) au obținut o medie mai mare după recorectare, în timp ce pentru 125 de elevi (34,8%) media a scăzut, iar pentru 29 a rămas neschimbată. În cele mai multe cazuri, modificările au fost de până la jumătate de punct.

La Limba și literatura română au fost depuse 284 de contestații, iar 167 de note (58,8%) au fost mărite. La Matematică, din 147 de contestații, 67 de note (45,6%) au crescut după recorectare.

În total, în Argeș au fost 4.484 de elevi cu medie finală, iar alți 479 au fost absenți sau nu au avut medie. Cele mai multe medii s-au situat în intervalul 8,00-8,99, obținute de 925 de elevi, în timp ce niciun candidat nu a încheiat examenul cu media 10, la fel ca anul trecut.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…