La Corbi, pentru câteva ore, astăzi parcă totul s-a întors la rădăcini: la portul popular purtat cu mândrie de adulți și copii deopotrivă, la cântecul autentic, la jocul românesc și la una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale acestui neam – păstoritul.
“Rapsodia Păstorească”, ajunsă la cea de-a 54-a ediție, rămâne una dintre cele mai frumoase dovezi că tradițiile adevărate nu dispar atunci când sunt iubite și respectate de comunitate. La Corbi, obiceiurile nu sunt păstrate doar pentru amintire, ci continuă să facă parte din viața oamenilor.
În decorul aparte de la Chilii, alături de oamenii locului și de primarul comunei Corbi, Constantin Mogaru, au fost prezenți președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, fostul prefect de Argeș, Ioana Făcăleaţă , senatorul Ovidiu Puiu, primarii Marian Toader de la Lerești, Ion Cojocaru de la Nucșoara și Ionel Mazilu de la Berevoești, directorul general adjunct al Romsilva, Olavi Nițescu, precum și consilieri județeni și locali.
Comuna Corbi rămâne un loc în care credința, tradițiile și respectul pentru muncă sunt duse mai departe cu demnitate. Mănăstirea rupestră Corbii de Piatră, săpată în stâncă încă din secolul al XIV-lea, istoria rezistenței anticomuniste și tradițiile păstorești păstrate cu sfințenie dau acestei comunități o identitate aparte și o autenticitate rară.
“Felicit administrația locală și pe toți cei care contribuie la păstrarea acestor tradiții autentice. Avem nevoie de astfel de momente care ne aduc aminte cine suntem și cât de important este să ne cunoaștem și să ne respectăm trecutul”, a transmis președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.
“Astăzi, la Corbi, am simțit încă o dată cât de vie este inima satului românesc. «Rapsodia Păstorească» vorbește despre hărnicie, despre respectul față de tradiții și despre legătura oamenilor cu natura și cu locul în care s-au născut. Îl felicit din suflet pe domnul primar Constantin Mogaru, organizatorii și întreaga comunitate pentru că păstrează vii obiceiuri care ne definesc identitatea și ne amintesc mereu de unde venim”, a declarat Ioana Făcăleață.
La Corbi, tradițiile continuă să trăiască prin oameni!
PSD Argeș
Lasă un răspuns