Punct de vedere al CJ Argeș față de Memorandumul privind crearea Parcului Național Munții Făgăraș

 
În ședința de Guvern din 14.09.2016, a fost aprobat Memorandumul cu tema ”Crearea Parcului Național Făgăraș”, fapt de care Consiliul Județean Argeș a fost înștiințat prin adresa nr. 6875/12.10.2016, fără a fi precizate limitele și consecințele declarării zonei ca parc național asupra investițiilor autorităților publice, locale și județene, aflate în derulare și asupra comunităților locale din zonă, dat fiind faptul că județul Argeș deține cea mai întinsă suprafață din Munții Făgăraș, dar mai ales că se dorește dezvoltarea turismului și a infrastructurii adiacente.
Conform definiției, parcul național este un teritoriu delimitat clar, prin lege, unde se respectă anumite reguli impuse cu scopul de a proteja mediul natural (fauna, flora și cadrul natural) de activitățile omului. Scopul este deci protejarea biodiversității, nu turistic.
Așa cum rezultă din literatura de specialitate, prin crearea unui parc național, toate proiectele de investiții locale vor fi blocate, fără a se ține seama de pierderile economice care ar rezulta din stoparea lor sau de diversitatea situațiilor existente în diferite regiuni.
În situația Munților Făgăraș, acest fapt ar putea duce la blocarea proiectelor autorităților locale din zona viitorului parc național, în care s-au investit resurse materiale și umane.
Consiliul Județean Argeș nu este dușmanul mediului, dimpotrivă, protejarea mediului înconjurător este prioritară, însă, de asemenea, tot prioritară este protejarea cetățenilor și dezvoltarea comunităților. În acest sens ne-am adresat Ministerului mediului, Apelor și Pădurilor, în vederea clarificării condițiilor în cazul declarării Munților Făgăraș ca parc național.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…
De 1 Mai, Nurvil vă dorește o zi plină de soare și kilometri parcurși cu…

De 1 Mai, drumul contează la fel de mult ca destinația. Indiferent că alegi muntele sau marea, asigură-te că ajungi…

Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…
Deputatul Ovidiu Popa, de 1 Mai, Ziua Muncii: ”Recunoștință pentru toți cei care muncesc zi…

Astăzi marcăm Ziua Muncii, un moment dedicat tuturor celor care, prin efort, responsabilitate și profesionalism, contribuie la dezvoltarea comunității și…

Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…
Constantin Rădulescu: ​La mulți ani, Teatrului „Anton Pann”! Voi continua să susțin cu mândrie cultura…

Biiiiiiiiiiis! Astăzi, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea împlinește 36 de ani! ​O instituție de suflet a județului nostru, care…

Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…
Ce a făcut deputatul PSD Eugen Neață când a primit ”o epistolă a supraviețuirii lipsită…

Deputatul PSD de Vâlcea Eugen Neață îi răspunde cu o ironie mușcătoare Oanei Gheorghiu, viceprim-ministru, care i-a adresat o scrisoare…

Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…
Primarul Cătălin Avan (PSD): ”Aș vrea să nu treacă moțiunea, să vedem cum ne va…

Primarul de la Păușești Otăsău, Cătălin Avan, este un om care nu doar își trăiește condiția politică, ci gândește politic.…