Piteștiul găzduiește startul etapei a II-a din Turul României la Ciclism – ediția 2025!

Joi, 11 septembrie 2025, municipiul Pitești devine punctul central al celui mai important eveniment ciclist al anului – Turul României 2025, supranumit și „Mica Buclă”. Orașul nostru găzduiește startul etapei a II-a, cu plecare la ora 09:50, din Piața Primăriei, pe traseul Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă), o rută spectaculoasă de 172 km, ce leagă zone urbane dinamice de peisaje montane impresionante.

 

Evenimentul, organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, aduce la startul celei de-a 57-a ediții peste 150 de rutieri din 25 de echipe internaționale, reprezentând 13 țări. România este, astfel, gazda unui adevărat spectacol sportiv care reunește performanța, fair-play-ul și promovarea unor destinații turistice și culturale deosebite.

 

Competiția se desfășoară între 10 și 14 septembrie 2025, pe un traseu total de peste 830 km, împărțit în 5 etape. Startul a fost dat în Craiova, iar plutonul va trece prin orașe precum Pitești, Râmnicu Vâlcea, Brașov, Buzău, Brăila și Slobozia, pentru a încheia cursa în București, pe un circuit spectaculos.

 

Traseul Turului pune în valoare zone emblematice pentru România: ceramica de Horezu, livezile de la Voinești, peisajele Masivului Bucegi sau noul pod peste Dunăre de la Brăila.

 

Pe lângă spectacolul sportiv de elită, Turul României include și curse dedicate copiilor și amatorilor, organizate în diferite etape și localități de pe traseu. La ediția din acest an sunt așteptați peste 3.000 de participanți, confirmând succesul formulei care aduce ciclismul în mijlocul comunităților. În ziua etapei de la Pitești, pasionații vor putea lua parte la „King of the Mountain”, o urcare spectaculoasă de 12,5 km spre Pasul Dichiu, cu o diferență de nivel de peste 850 m.

Revenirea Turului României la Pitești, după 18 ani, reconfirmă rolul municipiului nostru ca gazdă a marilor evenimente sportive. Primăria Municipiului Pitești invită toți locuitorii să fie alături de cicliști, să îi încurajeze la start și să se bucure de atmosfera unică pe care doar „Mica Buclă” o poate aduce.

 

Turul României 2025 va fi transmis în direct pe PrimaSport 3, online pe www.turulromaniei.ro și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…

Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…

Stimate doamne și domnișoare, Cu prilejul zilei de 8 Martie, vă adresez întreaga mea considerație și respect. Sunteți pilonii familiilor…

Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!
Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!

Un toast pentru cele care ne inspiră în fiecare zi! ​La Nurvil, credem că rafinamentul se regăsește în detalii, iar…

Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…
Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…

Astăzi este Ziua Femeii. Ziua Internațională a Femeii. Se marchează de aproape o sută douăzeci de ani, întâi pentru a…

Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!
Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!

Cu ocazia zilei de 8 Martie, transmit tuturor doamnelor și domnișoarelor cele mai sincere urări de sănătate, bucurii și împliniri.…