O femeie de 59 ani din Curtea de Argeș a decedat, după ce a fost acroșată de un autoturism, în localitatea de domiciliu.
Mașina era condusă de un bărbat, de 76 ani, din comuna Albeștii de Argeș, care n-ar fi acordat prioritate femeii, care traversa regulamentar drumul.
Victima era inconștientă la sosirea echipajelor de intervenție și au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, femeia nu a putut fi salvată, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean declarând decesul la fața locului.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate de polițiști, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc tragedia.

























Lasă un răspuns