Deputatul Mircea Drăghici subliniază faptul că repartizarea autoturismelor către primăriile din județul Argeș s-a realizat pe criterii complet obiective și prin respectarea procedurii legale, absolut transparente.
“Ca urmare a cererilor transmise către Guvernul României de către primarii din comunele Aninoasa, Brăduleț, Berevoești și Valea Danului, aceștia au primit la începutul anului autoturisme confiscate de la FISC, acordarea acestora efectuându-se pe criterii obiective, transparente și corecte, apartenența politică a primarului neconstituind un criteriu de acordare a autoturismelor“, a declarat deputatul argeșean.
Totodată, acesta a subliniat că drept dovadă că repartizarea mașinilor nu a ținut cont de afinități politice stă faptul că Ștefan Benonie, primarul din Aninoasa, și Vasile Dina, primarul din Valea Danului, sunt membrii PP-DD, iar Florin Proca, primarul din Berevoești era membru UNPR în momentul în care a trimis cererea către Guvern. În plus, Mircea Drăghici a ținut să atragă atenția asupra faptului că mașinile pe care Guvernul le confiscă de la FISC și pe care le repartizează ulterior primăriilor, consiliilor județene sau mănăstirilor au o destinație clară și anume aceea de a fi folosite în scop de serviciu.
“Doresc să menționez faptul că, atunci când transmit o cerere către Guvern pentru primirea unui autoturism, primarii nu specifică marca sau anul de fabricație al mașinilor care le vor fi eventual repartizate, astfel că în lipsa unor fonduri pentru achiziționarea de autoturisme noi, mașinile confiscate de FISC reprezintă o soluție alternativă care poate răspunde în mod concret nevoilor curente ale primăriilor cu pricina” a afirmat Mircea Drăghici.
De asemenea, deputatul PSD a precizat că este de datoria fiecărui parlamentar să mențină o legătură strânsă cu primarii din colegiul pe care îl reprezintă în Parlament, reprezentanții administrației publice locale fiind cei care iau primul contact cu cetățenii, cei care trebuie să semnaleze dificultățile pe care le întâmpină în buna desfășurare a activității lor instituționale.
“Vreau să cred că relația mea cu primarii din colegiul pe care îl reprezint în Parlament este o relație bazată pe comunicare, pe respect și pe interesul comun pentru rezolvarea aspectelor dificile cu care se confruntă cetățenii. Cât privește chestiunea cu autoturismele primite de la Guvern, am oferit sprijin pentru îmbunătățirea stării de funcționare a acestora , prin montarea unor instalații de GPL care să reducă consumul de carburant și implicit costurile. În măsura în care am putut face acest lucru, am considerat că este un lucru absolut firesc să sprijin primăriile din Aninoasa, Brăduleț, Berevoești și Valea Danului”, a afirmat deputatul PSD, Mircea Drăghici.
În ceea ce privește reacțiile primarilor cărora le-au fost repartizate autoturisme, aceștia au avut numai cuvinte de laudă la adresa deputatului PSD Mircea Drăghici, apreciind sprijinul oferit de acesta de-a lungul timpului.
Benonie Ştefan, primarul comunei Aninoasa a afirmat „Ce poate fi mai important decât să ai o maşină la dispoziţie? Chiar aveam nevoie de ea. Îi mulţumesc foarte mult domnului deputat Drăghici că ne-a sprijinit în această problemă. E cel mai mare ajutor pe care l-am primit.”
De asemenea, Alecu Evlampie, primarul comunei Brăduleţ a ținut să precizeze: „Ajutorul domnului deputat a venit exact când am avut nevoie, pentru că ne descurcam foarte greu cu deplasările. E nevoie să mergem la Consiliul Judeţean, la bancă şi, de fiecare dată, angajaţii primăriei îşi foloseau maşinile personale. Primăria a mai avut înainte două Dacii primite tot cu titlu gratuit, dar nu le mai folosim pentru că sunt foarte vechi şi trebuie scoase din circulaţie.”
Pe aceeași temă legată de autoturismele primite de la Guvern, Florin Proca, primarul comunei Berevoeşti a menționat: „Am primit un Audi A6 din 2000, o maşină foarte bună, pe care o vom folosi cât mai bine în interesul comunei. Pentru că aveam urgent nevoie de maşină, am luat deja o hotărâre în Consiliul Local pentru a face câteva reparaţii şi am înmatriculat-o imediat pentru că am beneficiat şi de înmatriculare gratuită pentru primărie. Îi mulţumesc foarte mult domnului deputat Mircea Drăghici că a sprijinit această comună şi că ne oferă de fiecare dată ajutorul, chiar dacă eu sunt primar din partea UNPR. Este foarte important că avem sprijin din partea domniei sale.”
Mircea Drăghici
Deputat PSD

























Lasă un răspuns