Marți, 24 februarie, la sediul Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură, Piteşti – Mărăcineni a avut loc o conferinţă de presă în care a fost promovat proiectul „Dezvoltarea infrastructurii ICDP Piteşti – Mărăcineni pentru întărirea capacităţii de cercetare pre şi postrecoltă în domeniul pomiculturii durabile“.
Valoarea totală a proiectului este de 11.050.299 lei, a început în martie 2014 şi se va finaliza în luna august a acestui an. Banii vor fi investiţi în laboratoarele de virologie,de tehnologii, dar și în monitorizarea calităţii fructelor şi prelungirea perioadei de păstrare în stare proaspătă.
În Laboratorul Virologie vor fi modernizate trei sere reci şi se vor cumpăra instalaţii şi utilaje noi. În Laboratorul Tehnologii se repară sistemul de irigare și se va realiza o sursă alternativă de irigare. Va mai fi modernizat Laboratorul de calitate a fructelor – spaţiile, instalaţiile şi echipamentele necesare.

























Lasă un răspuns