Iar au comis-o ! Liberalii piteșteni – o grupare toxică pentru cetățenii în mijlocul cărora trăiesc

 

 

 

 

 

Consiliul Local a dejucat, joi, încă o tentativă de manipulare a piteștenilor de către această grupare toxică numită PNL Pitești.

Gașca șmecheră condusă de Coteț s-a gândit să solicite referendum în chestiunea Pădurii Parc Trivale, pe ideea că nu are ce pierde. Dacă nu obțin majoritatea necesară, cel puțin află lumea că ei există și își dau sângele politic pentru municipiu.

Oameni cinici, fără scrupule, Coteț & co. folosesc confuzia semantică pe care o presupune expresia Arie Protejată, inducând în mintea cui îi ascultă ideea că tot ce nu e Arie Protejată e ceva neprotejat.

O speculație, un fel de alba – neagra, o manipulare.

Pe 140 de hectare, Primăria vrea să construiască un minunat parc pentru piteșteni, un obiectiv pentru multe generații, o splendoare verde în care se îmbină armonios natura și civilizația urbană.

Liberalii, nu și nu, țipă isteric, sperie lumea că se vor construi blocuri.

Ei știu că mint și totuși mint.

Pedofilii politic au strâns semnături inclusiv de la copii, după cum îi acuză însuși colegul lor, dr Tiberiu irimia.

Pe alt plan, prefectul liberal Radu Perianu a contestat în contencios decizia CL de amenajare a Pădurii Parc, după care a cerut strămutarea procesului, jignindu-i grav pe magistrații din Pitești.

Chiar ministrul Justiției, Alina Gorghiu, șefa PNL Argeș, aruncă astfel anatema neîncrederii asupra imparțialității judecătorilor din zonă, semănând îndoială în mintea justițiabililor obișnuiți.

În fine, oameni cu scaun la cap, consilierii, printre care și câțiva membri PNL, au respins referendumul care ar fi însemnat mulți bani aruncați pe fereastră.

Mai bine se aruncă pe fereastra sălii de ședință Coteț, cu comilitonii lui cu tot.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni
Parteneriat aniversar cu Măgdăcești și spectacol folcloric, duminică, la Zilele Orașului Mioveni

Duminică, 28 iunie, Zilele Orașului Mioveni continuă cu o zi dedicată prieteniei dintre comunități și tradițiilor românești. Programul cuprinde atât…

PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…
PSD Argeș: Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor…

Deputata de Argeș Simona Bucura-Oprescu a fost aleasă președinta Organizației Naționale a Femeilor Social Democrate Aproape 500 de delegate din…

Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD
Simona Bucura-Oprescu a primit un nou mandat la conducerea OFSD

La doar zece zile după ce a fost reconfirmată în funcția de președinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Argeș,…

Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”
Mioveniul găzduiește astăzi Festivalul Internațional Coral „D.G. Kiriac”

Astăzi, Mioveniul găzduiește un eveniment cultural de excepție, dedicat muzicii corale și instrumentale. În cadrul celei de-a XXXIII-a ediții a…

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…
Sfârșit tragic pentru un bărbat din Argeș. A murit lovit de o creangă desprinsă din…

Ieri, un bărbat de 60 ani și-a pierdut viața într-un accident nefericit petrecut în timp ce tăia un copac. În…