Grupul parlamentar al deputaților aleși pe listele PP-DD n-a fost desființat

Imediat după începerea noii sesiuni parlamentare, în ședința comună  a Comisiei Juridice și a Comisiei pentru Regulament din Camera Deputaților din 2 februarie, s-a dezbătut problema grupului parlamentarilor excluși și demisionați din PP-DD la sfârșitul sesiunii parlamentare anterioare. 

Această situație aștepta rezolvare după ce, în urma excluderilor unor deputați nesupuși, conducerea PPDD a cerut desființarea grupului parlamentar din Camera Deputaților. 

La ședința reunită au participat, din partea grupului în cauză, deputații Daniel Fenechiu și Mihai Deaconu, deputat de Argeș. Deputatul Fenechiu a declarat, în cadrul dezbaterilor, că în momentul de față sunt zece deputați care, sub semnatură, certifică faptul că fac parte din grupul parlamentar. membrii prezenți ai celor două comisii au decis, cu unanimitate de voturi, că Grupul Parlamentar există.

Cei zece deputați hotărâți să-și desfășoare activitatea parlamentară împreună, în grupul aleșilor pe listele PPDD, sunt: Gabriela Anghel, Ștefan Burlacu, Viorel Blăjuț, Tudor Ciuhodaru, Ștefan Dalcă, deputatul argeșean Mihai Deaconu, Daniel Fenechiu, Cristinel Marin, Liliana Mincă, Daniel Oajdea.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?
Sufăr de Sindromul Stendhal pe dos. Ce pastile să iau?

Ați auzit, probabil de Sindromul Florența sau sindromul Stendhal. În cartea sa din 1817, „Napoli și Florența: O călătorie de…

Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…
Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost…

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în…

Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie
Sărbătoarea fotbalului la Topoloveni! 1000 de copii au transformat stadionul într-o mare de bucurie

Stadionul din Topoloveni a devenit, astăzi, 7 iunie, inima fotbalului juvenil din județ, găzduind un eveniment de o amploare emoționantă:…

Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital
Accident cu ATV la Rucăr. Un tânăr a ajuns la spital

Î noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 23:00, un apel la 112 care anunța un accident cu ATV…

Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…
Mașină furată din Pitești, găsită în mai puțin de o oră. Șoferul era beat și…

O sesizare făcută aproape de miezul nopții, pe 5 iunie, a pus în mișcare rapid polițiștii din cadrul Secției 4…