Fiul risipitor a pus pe jar Poliția și SMURD-ul pentru o ceartă cu tatăl său

 
Un adolescent de 15 ani din comuna argeșeană Buzoiești și-a pus un familia pe jar, în această după-amiază. Motivul – o ceartă mai apăsată cu tatăl său, care avusese loc ieri, dar părea că ar continua și azi (sau cel puțin așa credea băiatul). Imaginându-și, probabil, că dacă-l sperie pe ”ăl bătrân” se domolesc apele acasă, l-a sunat pe acesta și, din discuție, a  lăsat să se înțeleagă că a plecat spre barajul Deagu (n.r.: din Recea) cu gânduri sinucigașe. Omul s-a speriat și a alertat imediat familia, Poliția și SMURD-ul. Lumea a început să-l caute. N-a trecut mult, însă, și tânărul a fost găsit chiar de sora sa: mergea pe câmp și era încă destul de agitat.
Subiectul cerții dintre cei doi? Banii! Tatăl lucrează în străinătate și, în timp ce era plecat, trimitea bani acasă, la nevastă și copii, în credință, ca un cap de familie responsabil. Numai că acești bani, odată ajunși în mâna juniorului în discuție, se topeau fără urmă. De aceea, când au ieșit lucrurile la iveală au ieșit și ceva scântei.
Nu avem de unde știi ce o fi fost (și-o mai fi!) în mintea fiului risipitor în care clocotesc hormonii. Dar e lucru clar că părințiilor săi le-au mai albit câteva fire de păr și li s-au mai prăpădit câțiva neuroni din cauza scenariului pus la cale de prâslea.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios
Pe medie, în ultimii ani, PSD a fost partidul mai serios

Desigur, percepțiile diferă în funcție de o mie de motive, dar pe medie, în ultimii ani, PSD mi s-a părut…

Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…
Primăria Râmnicu Vâlcea: DADP continuă lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din zonele limitrofe-Cartierul Căzănești,…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești!  Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Direcția Administrării Domeniului Public (DADP), continuă lucrările de…

Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…
Nurvil: Audi Q3 Spotback S tronic quatro S line cu 59% REDUCERE! Preț OFERTĂ: 38.100…

𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗤𝟯 𝗦𝗽𝗼𝗿𝘁𝗯𝗮𝗰𝗸 𝗦 𝘁𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰 𝗾𝘂𝗮𝘁𝘁𝗿𝗼 𝗦 𝗹𝗶𝗻𝗲 | 𝟱𝟵% 𝗿𝗲𝗱𝘂𝗰𝗲𝗿𝗲 𝗖𝗲𝗿𝘁𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁 𝗔𝘂𝗱𝗶 𝗔𝗽𝗽𝗿𝗼𝘃𝗲𝗱 :𝗽𝗹𝘂𝘀 245 CP Tracțiune quattro &…

Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimănești, evenimente de Ziua Universală a Iei: Expoziție de ie…
Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” Călimănești, evenimente de Ziua Universală a Iei: Expoziție de ie…

Sunt lucruri care trec prin timp fără să-și piardă frumusețea. O ie cusută cu răbdare. O cunună de sânziene.Un cântec…

Constantin Rădulescu: Astăzi, în zona „Casa Științei” din Ostroveni, vă aștept să sărbătorim împreună IA…
Constantin Rădulescu: Astăzi, în zona „Casa Științei” din Ostroveni, vă aștept să sărbătorim împreună IA…

VÂLCEA SE ÎMBRACĂ ÎN IE! Pe 24 iunie, vă aștept să sărbătorim împreună IA strămoșească și frumusețea portului popular românesc!…