De Zilele Mioveniului, What’s up, Antonia și Nelu Ploieșteanu, pe scena din Centrul Civic

 
În avanpremiera Zilelor Mioveniului, care se vor desfășura între 26 și 29 iunie, cu prilejul împlinirii a 530 de ani de atestare documentară, vă putem spune care sunt capetele de afiș, atât din zona muzicii populare, cât și a muzicii tinere. Desigur, toate spectacolele vor avea loc pe scenă amenajată în Centrul Civic al orașului.
Vineri, 26 iunie:
Începând cu ora 19.00 va avea loc un spectacol folcloric. În deschidere vor evolua artiștii locali – Ansamblul Plai De Dor și soliștii Ștefania Vorovenci, Valentin Poienariu -, pentru ca, începând cu ora 19.30 să susțină recitaluri Elisabeta Turcu și Nicolae Furdui Iancu, acompaniați de Taraful „Crai Nou”.
Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.00atenție!!– va veni rândul lui What’s up și al Antoniei să încingă atmosfera în Mioveni. Seara se va sfârși apoteotic, cu un minunat foc de artificii.
Duminică, 28 iunie, de la ora 20.30, vor evolua pe aceeași scenă, din Centrul Civic, Nelu Ploieșteanu și taraful său.
Desigur, programul complet al celor 4 zile de sărbătoare este mult mai amplu, dar vom reveni pentru a vi-l face cunoscut în întregimea sa.
 
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările
Incendiu devastator în Berevoești. Pompierii s-au luptat 5 ore cu flăcările

O noapte grea pentru o familie din satul Berevoești, comuna Berevoești, după ce un incendiu puternic a cuprins locuința în…

Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz
Patru persoane rănite într-un accident dintre un autoturism și un microbuz

Un accident rutier s-a produs joi dimineață, în jurul orei 6:00, la intersecția DJ 503 cu breteaua de legătură către…

Despre proști, despre fanatici…
Despre proști, despre fanatici…

În ultimii ani se observă că românii devin din ce în ce mai fanatici din punct de vedere politic. Au…

Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…
Constantin Rădulescu: ​”CAV-ul de la Frâncești a ajuns la final. În acest moment suntem în…

Proiecte aproape de final, verificări înainte de recepție! ​Astăzi, am fost la Frâncești, unde construirea Centrului de Colectare prin Aport…

Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn
Constantin Rădulescu Președintele CJ Vâlcea, prezent la slujba oficiată la Mănăstirea Dintr-un Lemn

Zi de praznic la Mănăstirea Dintr-un Lemn Mănăstirea Dintr-un Lemn este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri sfinte din județul…