Controale ISU în restaurante și unități turistice din Argeș: amenzi de peste 70.000 de lei și o autorizație suspendată

Sfârșitul de săptămână a adus verificări ample ale inspectorilor de prevenire ai ISU Argeș la unități de turism și alimentație publică din Câmpulung, Curtea de Argeș și Valea Danului, în contextul creșterii numărului de turiști și al activităților specifice sezonului estival.

Pe lângă acțiunile de informare desfășurate pentru angajați și administratori, inspectorii au efectuat șapte controale pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de prevenire a incendiilor și de protecție a persoanelor aflate în aceste spații.

În urma verificărilor au fost constatate cinci nereguli, iar sancțiunile aplicate au însumat 70.500 de lei.

Printre problemele identificate s-au numărat funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice și utilizarea neconformă a căilor de evacuare. De asemenea, într-unul dintre cazuri, inspectorii au dispus suspendarea unei autorizații de securitate la incendiu, după ce au constatat că instalația de evacuare a fumului nu funcționa.

Reprezentanții ISU Argeș precizează că astfel de controale și acțiuni de informare vor continua pe parcursul sezonului estival, scopul fiind creșterea nivelului de siguranță în locurile frecventate de un număr mare de persoane și prevenirea situațiilor care ar putea pune în pericol viața sau bunurile cetățenilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Două spectacole de muzică și folclor, în această săptămână, la „Toamna piteșteană”!
Două spectacole de muzică și folclor, în această săptămână, la „Toamna piteșteană”!

Festivalul „Toamna piteșteană” continuă în această săptămână cu două spectacole dedicate muzicii românești și tradițiilor populare, care vor avea loc…

Școala politică OFSD: Idei care devin acțiune. Punem România pe mâini bune
Școala politică OFSD: Idei care devin acțiune. Punem România pe mâini bune

Școala Politică a Femeilor Social Democrate, desfășurată în perioada 25–27 septembrie, la Sinaia, a fost despre idei, dialog și formare,…

VIDEO. Incendiu violent într-o gospodărie din Argeș. Două case și zeci de tone de furaje…
VIDEO. Incendiu violent într-o gospodărie din Argeș. Două case și zeci de tone de furaje…

Un incendiu violent a izbucnit azi-noapte, într-o gospodărie din comuna Albeștii de Argeș. Flăcările au cuprins acoperișurile a două locuințe,…

90% reducere la tren pentru studenți. Ce condiții trebuie îndeplinite
90% reducere la tren pentru studenți. Ce condiții trebuie îndeplinite

Studenții români sau străini, cu vârsta de până la 30 de ani, care urmează cursuri la zi în instituții de…

Simona Bucura Oprescu: „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul…
Simona Bucura Oprescu: „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul…

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu critică, într-o postare pe Facebook, candidatura lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru…