Școala Politică a Femeilor Social Democrate, desfășurată în perioada 25–27 septembrie, la Sinaia, a fost despre idei, dialog și formare, dar mai ales despre acțiune.
În cele trei zile de lucru au fost discutate teme importante pentru femei, familii, tineri și comunități și s-au făcut pași concreți pentru ca aceste priorități să se regăsească în deciziile politice.
1. „România pe mâini bune!” – în Programul de Guvernare al PSD
În urma discuțiilor cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, și cu secretarul general al PSD, Claudiu Manda, s-a decis ca principalele prevederi ale moțiunii „România pe mâini bune!” să fie preluate în Programul de Guvernare al PSD.
Propunerile vizează domenii esențiale precum sprijinirea familiilor și copiilor, creșterea natalității, sănătatea femeilor, educația, antreprenoriatul feminin, combaterea violenței și discriminării, concilierea vieții profesionale cu cea de familie și creșterea reprezentării femeilor în funcțiile de decizie.
2. Scrisoare OFSD transmisă Comisiei Europene
OFSD a elaborat și transmis o scrisoare comisarului european Roxana Mînzatu, vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, și europarlamentarului Victor Negrescu, vicepresedinte al Parlamentului European, pentru a le solicita susținerea inițiativei „Tineri, Locuire și Familie 2028–2034”, care vizează atragerea de bani europeni pentru aceste obiective în contextul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2028–2034 și al pregătirii viitoarelor Planuri Naționale și Regionale de Parteneriat.
Este important ca politicile europene să țină cont de realitățile și nevoile oamenilor, iar femeile social-democrate vor să fie parte activă din acest dialog.
3. Mai multe femei pregătite pentru administrație și politică
OFSD a solicitat conducerii PSD sprijin pentru dezvoltarea unor programe de formare dedicate femeilor care vor să se implice în administrația publică și în politică, precum și pentru creșterea reprezentării femeilor în administrația locală și centrală.
“Pentru noi, este esențial ca femeile care intră în politică și administrație să aibă acces la pregătire, mentorat și experiență practică. Mai multe femei în administrație înseamnă mai multe perspective, mai multe competențe și o reprezentare mai apropiată de societatea în care trăim. Mulțumim tuturor participantelor care au venit la Sinaia din întreaga țară și au contribuit la aceste trei zile de lucru, dialog și învățare. Mulțumim, de asemenea, invitaților și lectorilor care au fost alături de noi și au împărtășit experiența și expertiza lor. Școala Politică OFSD s-a încheiat, dar munca noastră continuă. Pentru că „România pe mâini bune!” este un angajament pentru o societate în care femeile sunt ascultate, pregătite și reprezentate acolo unde se iau deciziile”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, președinta OFSD la nivel național.
Mulțumiri invitaților și lectorilor: Sorin Grindeanu, Claudiu Manda, Lia Olguta Vasilescu, Zita Gurmai, Corneliu Stefan, Ionut Pucheanu, Virgiliu Nanu, Andrei Dolineaschi, Natalia Intotero, Adrian Câciu, Florin Manole, Mihai Alexandru Ghigiu, Viorica Sandu, Irina Nistor, Camelia Gligor, Mariana Gâju, Dumitrița Gluga, Tudorina Mihai, Irina Mateescu, Alexandra Dobre, Sarmiza Andronic, Larisa Bernaschi, Ștefan Popescu, Ciprian Văcaru.
Femeile trebuie să fie o voce, nu un ecou. Iar o voce puternică se construiește prin pregătire, implicare și responsabilitate.
Împreună muncim pentru o Românie pe mâini bune!
OFSD (Organizatia femeilor social democrate

























Lasă un răspuns