Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” va avea o cantină nouă și modernă. A fost semnat contractul de execuție

Astăzi a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul „Desființare și construire Corp C6, Colegiul Economic «Maria Teiuleanu», Bd. Eroilor nr. 26-28, municipiul Pitești, județul Argeș”.

Investiția este realizată în cadrul Programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 12.793.472,78 de lei (cu TVA), din care suma de 192.632,00 de lei (cu TVA) este asigurată din bugetul local al municipiului Pitești.

Contractul de execuție a fost atribuit asocierii DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L. și ELCAS SYSTEMS 2001 S.R.L., având o valoare de 5.269.025,41 de lei fără TVA, respectiv 6.375.520,75 de lei cu TVA.

Proiectul prevede desființarea construcției existente – corpul C6 (cantină) din cadrul Colegiului Economic „Maria Teiuleanu”, situat pe bulevardul Eroilor nr. 26-28 – și realizarea unei clădiri noi, cu regim de înălțime Parter, destinată aceleiași funcțiuni.

Noua construcție va include o bucătărie organizată pe tipuri de activități, dotată corespunzător, o sală de mese, grupuri sanitare, vestiare pentru personal și spații tehnice.

Clădirea va integra soluții tehnice moderne, menite să asigure un consum redus de energie, precum și respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.

Structura funcțională va fi configurată astfel încât să răspundă atât nevoilor de formare profesională ale elevilor – în domenii precum bucătar, chelner, patiser sau tehnolog în alimentație publică – cât și cerințelor privind servirea mesei în condiții optime, conform normelor și normativelor aplicabile.

Prin această investiție, administrația locală continuă demersurile de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiul Pitești, contribuind la crearea unui mediu sigur, funcțional și adaptat cerințelor actuale de învățământ profesional.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume
Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume

Astăzi, la Muzeul Golești, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului a fost, mai mult decât o mare sărbătoare a județului, o sărbătoare…

Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…
Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…

Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, Centrul Civic al orașului Mioveni va găzdui o sesiune de observații astronomice, organizată…

De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…
De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, o nouă serie de evenimente culturale, educative și de…

Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni
Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni

Toamna aduce la Mioveni gusturile și aromele preparatelor făcute după rețete păstrate cu grijă de-a lungul anilor.   Joi, 1…

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, între orele 9:00 – 15:00, circulația…