Colaborare româno-germană de succes, la Spitalul Județean de Urgență Pitești

 

 

 

 

 

 

În data de 10 iunie, în cadrul Blocului Operator al Spitalului Județan de Urgență Pitești (SJUP), Sala 3, a fost efectuată o intervenție chirurgicală laparoscopică. Din echipa medicală au făcut parte specialiști din Secția Chirurgie II a unității, dar și un medic chirurg care profesează în Germania.

Chirurgia laparoscopică a revoluționat medicina. Intervențiile laparoscopice sunt soluția pentru nenumărate boli, pentru vindecarea cărora, până nu demult, erau necesare o incizie și mult timp, nu doar profesionalismul și dedicarea cadrelor medicale.

La finele săptămânii trecute, medici ai SJUP și-au dat întâlnire cu dr. Cătălin Neacșu, un medic de origine română, care profesează de 7 ani în Germania. Evident, întrevederea a fost organizată într-una din sălile Blocului Operator al Spitalului Județean de Urgență Pitești, având scopul de a salva o viață. Aici, medicii chirurgi au efectuat intervenția laparoscopică salvatoare.

“Este vorba despre o colaborare româno-germană, ca cea din iunie 2018. Vorbim despre un pacient în vârstă de 67 de ani, care prezenta patologie de perete abdominal (hernie), problemă care s-a reparat pe cale laparoscopică, folosindu-se plasă de substituție specială, marele avantaj fiind faptul că bolnavul a putut fi externat a doua zi, nu după 5-7 zile, ca în cazul intervențiilor clasice. Evident, operația realizată a fost un succes, care nu poate decât să ne bucure, cu atât mai mult cu cât, de această dată, am putut profita de linia laparoscopică achiziționată de spital, recent. Țin să mulțumesc pentru acest lucru conducerii unității, care se preocupă permanent de îmbunătățirea nivelului serviciilor acordate bolnavilor, actul medical putând fi unul de calitate și prin aceste dotări cu aparatură modernă”, a declarat dr. Dan Olariu , medic coordonator Bloc Operator.

Cu aceeași ocazie, echipa mixtă a realizat și alte intervenții chirurgicale.
Seria colaborărilor între medicii Spitalului Județean de Urgență Pitești și specialiști din alte țări va continua.

 

Purtător de cuvânt al SJUP,
Cristina Cazacu 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Indignare maximă în PSD Vâlcea. Președintele Constantin Rădulescu acuză guvernul că a sabotat securitatea energetică…
Indignare maximă în PSD Vâlcea. Președintele Constantin Rădulescu acuză guvernul că a sabotat securitatea energetică…

Trebuie să precizăm mai întâi, pentru a înțelege sensul revoltei de la Vâlcea, că în martie a.c., Ilie Bolojan a…

Festivalul „Fii COOL la CULE!” (31 iulie – 2 august 2026) a ajuns la a…
Festivalul „Fii COOL la CULE!” (31 iulie – 2 august 2026) a ajuns la a…

În perioada 31 iulie – 2 august 2026, la Complexul Muzeal Măldărești, lângă impunătoarele Cule Duca și Greceanu – monumente-simbol…

Locuințe de serviciu pentru cadrele medicale: Conducerea CJ Argeș, vizită de lucru pe șantierul din…
Locuințe de serviciu pentru cadrele medicale: Conducerea CJ Argeș, vizită de lucru pe șantierul din…

Conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă, vicepreședintele Marius Nicolaescu, administratorul public Cristian Puiu, împreună cu primarul Orașului…

Ghidul Călătorului Publitrans: Documentele necesare pentru obținerea și reîncărcarea cardului MIFARE
Ghidul Călătorului Publitrans: Documentele necesare pentru obținerea și reîncărcarea cardului MIFARE

Pentru a simplifica interacțiunea cu ghișeele de vânzare și pentru a evita deplasările inutile, Publitrans 2000 S.A. reamintește utilizatorilor care…

Atenție, piteșteni! SMS-uri false cu parcări TPARK. Nu accesați link-urile primite!
Atenție, piteșteni! SMS-uri false cu parcări TPARK. Nu accesați link-urile primite!

Primăria Municipiului Pitești semnalează existența unei campanii de phishing prin SMS, în cadrul căreia sunt transmise mesaje false ce utilizează…