La prima vedere, nu înseamnă mai nimic. Sentința a fost dată de Tribunalul București și poate fi atacată cu recurs. Apoi, eu unul nu știu nimic despre interzicerea unor drepturi.
Pe de altă parte, această hotărâre avantajoasă lui Nicolescu îmi dă mie posibilitatea ca jurnalist să mă adresez, măcar azi, cu apelativul:
-INFRACTORULE !
După cum am precizat, în urmă cu câteva zile, în articolul “BABA RADA susține: Președintele argeșean CONSTANTIN NICOLESCU va scăpa de pușcărie”, era previzibil ca președintele PSD și CJ Argeș să fie achitat. Faptul că a primit, totuși, un an cu suspendare dovedește că dosarul era prea greu pentru așa ceva.
Ar mai fi de precizat următoarele:
-Nicolescu va merge în continuare la muncă și va aștepta recursul.
-Va aștepta însă cu și mai multă emoție o hotărâre în dosarul ZEUS 2.
Dar despre asta, vom mai vorbi, cât de curând.
Aș mai trimite însă la un recent articol de al meu intitulat “CONSTANTIN NICOLESCU să fie CONDAMNAT ! La o zi, cu suspendare”. Scriam acolo așa:
Îmi doresc ca Nicolescu să fie condamnat, simbolic, cu suspendare. Să ia cea mai mică pedeapsă posibilă. Dacă se poate, de o zi, cu suspendare. Dar în ziua aceea, Nicolescu să se gândească la ceea ce îi spun eu acum:
-Părea să fie, pentru Argeș, un om providențial. Peste ani, o stradă ar fi purtat numele său, iar un bust ar fi fost ridicat în fața clădirii Consiliului Județean. Oare de ce a fost nevoie să anuleze această glorie viitoare pentru niște trecătoare avantaje materiale ? Mai ales că bani avea, slavă Domnului.
-De ce a trebuie să-și terfelească numele,un nume care era, la un moment dat, sinonim cu echilibrul și forța, cu demnitatea și bunătatea ?
-De ce a fost nevoie ca el, om al discreției, să ajungă pe prima pagină a ziarelor și în prima știre a televiziunilor în legătură cu leșinul de la tribunal ?
-De ce și-a pus soția, care este o doamnă, în această situație imposibilă ?
-De ce a distrus încrederea celor care erau în stare să jure că e un om adevărat ?
-De ce a adus județului Argeș daune ireparabile, fiind în procese exact acum, în preajma regionalizării ?
-De ce i-a adus în situația de a fi cercetați penal pe atâția oameni care l-au ascultat fiindcă au crezut în el ?
-De ce, de ce, de ce toate acestea când el este, pe fond, un generos, un suflet cald, un mare boier ?
-De ce ?
Apoi, ce va face Constantin Nicolescu după trecerea zilei de condamnare cu suspendare nu mă interesează. Cum nu mă interesează nici dacă va fi achitat. Pentru mine, doar aspectul moral este important în legătură cu acest om în care am crezut, care a fost un punct central al meseriei mele de ziarist.
A fost și nu va mai fi niciodată ce a fost.
Iată că, așa cum mi s-a întâmplat adeseori în cariera de ziarist, încep să am și acum dreptate.

























Lasă un răspuns