Despre AUR, cu blândețe

Sufăr când văd postări în care simpatizanții AUR sunt batjocoriți.

 

Evident, îl consider în continuare pe Guru un sociopat manipulat și manipulant, un ins ridicol în care poți avea încredere doar cu condiția să îți lipsească total gândirea critică. La fel de evident rămâne faptul că pentru a-l aprecia pe George Simion trebuie să îi semeni într-o oarecare măsură, adică să fii grobian, cu tot ce presupune acest cuvânt.

 

Aici vorbesc însă despre simpatizanți, despre votanți.

 

Acești oameni nu au nici cea mai mica vină, indiferent cum s-ar comporta. Sunt violenți în limbaj? Da, trăiesc în acea zonă socială unde violența, sub toate aspectele, face diferența între învinși și învingători. Nu folosesc bine cratima? Nu o fac deoarece în meseria lor succesul nu depinde de regulile gramaticale. Sunt ostili vizavi de UE și NATO? Sunt pentru că viziunea lor despre economia mondială constă în extrapolarea la nivel european și global a economiei minore care le decide existența.

 

De ce nu au învățat carte, comentează elitiștii, cine i-a împiedicat să meargă la școală, să învețe cum trebuie? De ce nu pun mâna pe carte?

 

Răspunsul meu este că acești comentatori nu pun nici ei mâna pe carte, deoarece sunt pline librăriile de cărți în care se demonstrează că succesul sau insuccesul în viață corelează cu o mulțime de condiționalități și mai puțin cu voința de a avea succes. Nu vreau să fac un rezumat al acestor curente de gândire, dar în principiu ele afirmă că din moment ce totul în univers este determinat, atunci și traiectoria indivizilor umani este determinată. Fizica și neuroștiințele vorbesc mult despre noua viziune potrivit căreia suntem supra-influențați de determinări, iar liberul arbitru rămâne firav dacă nu cumva dispare cu totul.

 

Unde scrie asta? Mergeți în librării, iacobinilor, iar dacă nu vă descurcați în alegerea cărților scrise pe acest subiect de către oameni de știință, nu de către ghicitori în stele, cereți-mi o listă și o voi publica.

 

Nu îmi place să critic fără a veni cu soluții. Ce trebuie făcut?

 

În primul rând, renunțarea la dispreț. Oricum, un om care disprețuiește alt om pe criteriul gradului de cultură este un om mic și în niciun caz nu poate pretinde că face parte din vreo elită, oricare ar fi aceea. Un om căruia îi miroase urât un procent de vreo 40% dintre conaționali este mai degrabă un închipuit demn de pana lui Moliere decât o valoare. Cad eu cumva în păcatul disprețuirii spunând aceste lucruri? Nu neapărat, fiindcă vin cu o rugăminte care poate fi îndeplinită fără niciun efort. Reveniți-vă, oameni buni și nu îi mai scuipați pe semenii voștri. Dar ce să faceți în schimb?

 

Să-i apreciați. Fără votanții AUR am avea mai puțin din pâine, carne, lapte, ouă, am avea servicii mai proaste sau greu de accesat, pur și simplu fără ei, nu fără noi, ne-am întoarce în Evul Mediu. Și ce ar mai fi de făcut?

 

Aici este miezul propunerii mele. În locul postărilor disprețuitoare, vă propun să veniți cu postări ilustrative și explicative, prin care să le deschideți mintea celor care se lasă seduși de Guru. Încercați să le explicați și faptul că nu vor ajunge departe dacă liderul lor Simion va veni la conducere deoarece nu este un competent, ci mai degrabă un demagog populist. Demonstrați-le pe îndelete și pe înțeles că fără a pretinde că suntem în raiul geopolitic, fiindcă interesele nu dispar în relațiile dintre state, fără UE și NATO am fi pierduți pe planetă.

 

BNR a inițiat un program de educație financiară pentru oamenii simpli. Câțiva experți cu dar pedagogic merg prin sate și le explică oamenilor ce este cu dobânzile, cum îi poate distruge un IFN, ce este inflația etc. Cred că partidele care pleznesc ca broasca de cât de prooccidentale se consideră ar putea să inițieze din banii primiți de la buget astfel de programe, pe teme politice și geostrategice. Poate că procedând astfel vom putea să sperăm ca nu peste mult timp să avem un AUR mai puțin înclinat spre tabula rasa, spre extremism, spre ”înțelepciunea rusă”.

 

Cred că morala pușcașilor marini americani gen ”nu lăsăm pe nimeni în urmă” ar trebui însușită și de prooccidentalii noștri atât de mândri de autosuficiența lor.

 

În fond, unde vrem să ajungem disprețuindu-i și insultându-i ceva mai elegant, dacă așa ceva se poate, pe auriști? Nu ajungem nicăieri, le sporim sentimentul că sunt excluși din societate, pe care oricum îl au pe bună dreptate.

 

Totuși, dacă vă dă agresivitatea afară din casă și doriți să vă răcoriți, luați-i la țintă pe Georgescu și Simion, nu pe minunații lor votanți. Descărcați-vă nervii pe lideri, nu pe românii simpli.

 

Despre AUR se poate vorbi și cu blândețe. Și nu mă refer la o blândețe cu aere de superioritate, ci la una saturată de umanism și comprehensiune. În fond, AUR vrea ceva ce vrem cu toții, anume să nu mai fim furați și umiliți de nimeni, nici pe plan intern, nici de către străini. Faptul că ei ar dori să sară calul este o altă poveste și am spus cum putem ameliora situația.

 

Despre AUR, cu blândețe, nu uitați asta.

 

Orice altă atitudine este absurdă, nespus de absurdă, peste măsură de absurdă.

 

Gheorghe Smeoreanu

 

(Această rubrică apare, în general, de două ori pe săptămână. Despre autor puteți găsi mai multe informații AICI)

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie
Agenda culturală a CJ Argeș pentru perioada 4 – 13 septembrie

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați la evenimentele organizate, în perioada 4 – 13 septembrie 2026, prin instituțiile de…

Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit
Tânăr de 17 ani, reținut după ce l-ar fi amenințat pe altul cu un cuțit

Un tânăr de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru tulburarea ordinii…

Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15
Modificare temporară a traseului liniilor de autobuz M4, M9, M9B și M15

Publitrans 2000 informează că sâmbătă, 5 septembrie, în intervalul orar 05:00–19:00, circulația autobuzelor de pe liniile M4, M9, M9B și…

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești
30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie…

Razie pe DN 64: 72 de amenzi și 5 permise reținute în doar 3 ore
Razie pe DN 64: 72 de amenzi și 5 permise reținute în doar 3 ore

Polițiștii rutieri din Vâlcea și Olt au desfășurat, ieri, o acțiune pe DN 64, pentru prevenirea accidentelor și combaterea principalelor…