Cătălin Bulf: ”Mişcarea Populară Argeş va iniţia organizarea unui referendum pe tema refugiaţilor”

 
Cătălin Bulf, președintele Mișcarea Populară Argeș consideră că problema refugiaţilor, care în Europa a devenit subiectul principal, în România, este o temă tratată cu superficialitate, atât de Parlament, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis. ”Până acum, această problemă nu a fost pusă în Parlamentul României, iar, în ceea ce-l privește pe președintele Iohannis, acesta a declarat sec că <problema refugiaților poate fi gestionată ușor de România> și că <suntem de acord că trebuie să fim solidari cu țările în care au venit un număr mare de refugiați>”. 
Legat de această problemă a imigranților în Europa, președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu a declarat: ”România nu are decât o singură soluție: să-și schimbe punctul de vedere și să susțină că nu acceptă pe teritoriul său strămutări de populație. Este și o cerință a Constituției României. Ce am văzut la Koln s-a petrecut și în alte orașe unde sunt refugiați islamiști din statele musulmane, refugiați islamiști și am convingerea că diferențele culturale vor face extrem de grea conviețuirea unui număr atât de mare de islamiști cu populația creștină de pe continentul european”.
Deși impactul strămutării unei populații străine pe teritoriul românesc, îi afectează în primul rând pe cetățeni, nici parlamentarii, și nici președintele Iohannis, nu s-au gândit la consultarea poporului prin referendum.
Tocmai de aceea, lideri din Mişcarea Populară vor să aducă acest subiect tot mai mult în atenţia opiniei publice. Un exemplu vine chiar de la Argeş, unde preşedintele Cătălin Bulf, a luat în calcul organizarea unui referendum. „Având în vedere că la nivel de Parlament problema refugiaţilor nu a fost luată în discuţie, nu putem, noi, românii să rămânem la mâna unui singur om, excursionistul Klaus Iohannis.  În aceste condiţii, Mişcarea Populară Argeş va iniţia organizarea unui referendum pe tema refugiaţilor. Inima Argeşului o reprezintă zona Câmpulung – Curtea de Argeş şi localităţile din jur şi nu întâmplător, primii refugiaţi vor fi trimişi acolo. Practic, românismul este afectat chiar în inima lui”, declară preşedintele Mişcării Populare Argeş.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…