Cal maltratat, abandonat şi lăsat să moară

 
Pe 31 octombrie, Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor a fost sesizată că în zăvoiul din Clucereasa, Mioveni (Argeș) e abandonat un cal slab și rănit. A fost solicitat sprijinul S.C Servicii Edilitare Pentru Comunitate SRL (SEDC) Mioveni, care a răspuns imediat și, împreună cu un echipaj de la pompieri, calul a fost ridicat și dus într-un spațiu pus la dispoziție de SEDC Mioveni. Aici a fost tratat, vitaminizat, hrănit și adăpat. Din păcate, cu toate eforturile oamenilor de bună credință, care au încercat să-l salveze, azi-noapte animalul a pierdut lupta cu viața.
”Conform informaţiilor obţinute de către FNPA de la ANARZ, iapa avea doar 11 ani şi era înregistrată ca şi cal pur sânge arab.
Faptele comise de către deţinător, asupra animalului, sunt multiple: abandon, maltratare, privarea de adăpost, hrană, apă, îngrijire medicală, ucidere. În conformitate cu legea 205/2004 republicată în 2014 privind protecţia animalelor, faptele reprezintă cruzimi aplicate animalelor, rănirea sau schingiuirea animalelor şi uciderea constituind infracţiune şi se poate pedepsi cu închisoare de până la an. 
FNPA va depune plângere penală la Poliţie împotriva deţinătorului, pentru maltratare şi ucidere”, spune un comunicat al FNPA.
 
Referitor la deținător, Carmen Arsene, preşedintele FNPA, ne-a declarat: ”Cred că e identificabil. Noi am aflat că, până în 2013, a existat un proprietar cu nume cunoscut, apoi a fost vândut la o persoană necunoscută. La 2-3 zile după ce a ajuns calul în adăpostul temporar am fost contactată de către o persoană, care revendica acel cal, și care, probabil, auzise că vrem să facem demersurile pentru abandon și maltratare. N-a spus cum îl cheamă.
Părerea mea e că acest cal a fost vândut de la unul la altul și muncit până la epuizare, așa cum se întâmplă de obicei”.
 
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trafic restricționat pe strada Gheorghe Doja. Modificări temporare pentru liniile de autobuz 7 și 7B
Trafic restricționat pe strada Gheorghe Doja. Modificări temporare pentru liniile de autobuz 7 și 7B

Publitrans 2000 SA informează că, în perioada 5 – 12 iunie, pe strada Gheorghe Doja din Pitești, în zona intersecției…

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!
Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

          Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor…

Țeavă de gaz fisurată în timpul unor lucrări de canalizare, în Pitești. Zeci de persoane…
Țeavă de gaz fisurată în timpul unor lucrări de canalizare, în Pitești. Zeci de persoane…

Astăzi, în jurul prânzului, pe strada Constructorilor din Pitești, o țeavă de gaz a fost fisurată în timpul unor lucrări…

Trei zile de concursuri și demonstrații spectaculoase la Râmnicu Vâlcea. Începe Competiția Națională de Descarcerare…
Trei zile de concursuri și demonstrații spectaculoase la Râmnicu Vâlcea. Începe Competiția Națională de Descarcerare…

Începând de marți, 9 iunie, parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea va găzdui una dintre cele mai spectaculoase competiții dedicate salvatorilor…

Bodycam-uri la Poliția Locală Pitești. Interacțiunile din teren sunt înregistrate audio-video
Bodycam-uri la Poliția Locală Pitești. Interacțiunile din teren sunt înregistrate audio-video

Interacțiunile dintre cetățeni și polițiștii locali din Pitești se desfășoară într-un cadru nou, în care înregistrarea audio-video a devenit parte…