Beat și cu permisul suspendat, a intrat cu mașina în alta parcată și a fugit de la locul accidentului

 

 

 

 

 

Azi-noapte, cu doar câteva minute înainte de ora 00.00, la 112 s-a primit o sesizare cum că, în Curtea de Argeș, pe strada Basarabilor, a avut loc un accident rutier.

Un bărbat de 37 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism către Valea Iașului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.

Până la sosirea polițiștilor, atât conducătorul auto, cât și pasagerul, au părăsit locul accidentului, dar au fost depistați în scurt timp.

Din verificări a reieșit faptul că șoferul se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o valoare de 0, 70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, el avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat de câteva luni, tot pentru alcool.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților
Simona Bucura Oprescu: Măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, adoptate de Camera Deputaților

Deputatul de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura Oprescu, anunță că a votat în plenul Camerei…

VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”
VIDEO. Primarul Nicolae Velcea: „Promisiunile au valoare atunci când sunt transformate în fapte”

Primarul orașului Ștefănești, Nicolae Velcea, transmite că investițiile și proiectele comunității trebuie urmărite de la început până la finalizare și…

Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție
Crimă în Argeș. Un bărbat de 49 de ani a fost înjunghiat de soție

O tragedie s-a petrecut în această seară, în comuna argeșeană Rociu. Un bărbat în vârstă de 49 de ani și-ar…

VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…
VIDEO. Gest de curaj al unui polițist din Râmnicu Vâlcea: a salvat o adolescentă de…

O adolescentă de 15 ani din Râmnicu Vâlcea a fost salvată în seara de marți, 28 iulie, după ce s-ar…

Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva
Îl înțeleg pe Mircia Gutău. Presa vâlceană este datoare să schimbe ceva

Într-o recentă conferință de presă, Mircia Gutău, primarul Râmnicului Vâlcii, a explicat de ce nu oferă presei lista sponsorilor echipei…