Ați văzut-o undeva? Fată de 13 ani fugită de acasă!

 

 

 

 

 

 

În această seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre plecarea voluntară a minorei GEORGIANA UNCHIAȘU, de 13 ani, de la domiciliul acesteia din Bârla.

A plecat în jurul orei 18, iar motivul ar fi acela că, în ultimul timp, s-a certat cu părinții.

Nu a răspuns la telefon, dar ar fi vorbit prin mesaje cu mama, căreia i-ar fi spus că se îndreaptă spre Brașov, deși familia nu ar avea vreun indiciu că există vreo persoană cunoscută, acolo.

Fata nu a mai avut plecări de acasă, până acum.

Polițiștii desfășoară verificări pentru identificarea ei, semnalmentele fiind transmise unităților de poliție din județ și a celor limitrofe, precum și structurilor cu atribuții de legitimare a persoanelor – jandarmi și poliție locală.

Semnalmente: 1,65 m înălțime, aproximativ 50 kg, păr blond, tuns până la umeri.

Vestimentație: hanorac negru, colanți negri cu dungă albă pe lateral, (posibil încălțată cu papuci de casă).

Persoanele care pot da relații cu privire la cea în cauză sunt rugate să apeleze Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 sau la Poliția Orașului Costești, la telefon 0248 672336.

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei
Unora le lipsește total talentul în comunicarea politică. Nu este cazul lui Bogdan-Constantin Matei

Fost ministru al Sporturilor și actual președinte al Agenției Naționale pentru Sport, vâlceanul Bogdan-Constantin Matei este cel mai bun comunicator…

O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania
O carte semnată de vâlceanul Mircea Perpelea a fost lansată în Albania

 Cartea fostului ambasador, fost prefect de Vâlcea, prof. univ. Mircea Perpelea, intitulată ”Dincolo de protocol”, a fost tradusă în albaneză…

Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…
Primarul Sorin Vasilache: Propuneri privind programul curselor și tarifele pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI…

Având în vedere necesitatea adoptării unei Hotărâri de Consiliu Local pentru implementarea proiectului ” EXTINDEREA TRANSPORTULUI PUBLIC DE CĂLĂTORI CĂTRE…

Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…
Pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează 14-21 Ianuarie 2027. Pelerinii se vor bucura de prezența…

Centrul de pelerinaje „Sfântul Nicodim” al Mitropoliei Olteniei organizează un pelerinaj în Țara Sfântă de Bobotează, în perioada 14-21 ianuarie…

Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…
Hotel Olănești&Spa Medical oferă sejur dedicat celor care aleg terapiile balneare pentru tratarea a numeroase…

La Hotel Olanesti & Spa Medical îmbinam traditia tratamentelor balneare cu tehnologia moderna si grija specialistilor pentru a va îmbunatati…