Aproape 5 milioane de lei pentru seniorii din Pitești. 106 vârstnici vor primi îngrijire la domiciliu

Piteștiul a obținut o finanțare de aproape 5 milioane de lei pentru un proiect destinat îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice aflate în situații de vulnerabilitate.

Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea, care a precizat că Direcția de Asistență Socială a Primăriei Pitești a obținut, prin ADR Sud-Muntenia, o finanțare de 4.964.087,03 lei prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, pentru implementarea proiectului „Hearts at Home”.

Potrivit edilului, 106 seniori aflați în condiții de vulnerabilitate și dependență vor beneficia de servicii esențiale, precum ajutor pentru menaj, cumpărături, însoțire și reprezentare în relația cu instituțiile publice, dar și de sprijin pentru deplasările la medic, prin intermediul unei unități mobile.

Cristian Gentea a subliniat că efortul financiar al municipalității este redus, bugetul local contribuind cu doar 1% din valoarea proiectului, restul fondurilor fiind nerambursabile.

Îi felicit pe colegii din cadrul Direcției de Asistență Socială pentru atragerea acestei finanțări! Vom fi atenți să beneficiem de orice resursă externă pentru proiectele Piteștiului”, a transmis primarul municipiului.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi
Schimbări la Urbanism în Ștefănești. Primăria nu mai primește dosare pe formularele vechi

Locuitorii orașului Ștefănești care au nevoie de documente pentru urbanism sau autorizarea unor lucrări de construcții trebuie să țină cont…

Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!
Argeșul cântă „Ana Lugojana” – tradiție, talent și emoție, de la o generație la alta!

„Ana Lugojana” revine în atenția publicului argeșean printr-un proiect cultural care aduce pe scenă muzica, teatrul și dansul și îi…

Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri
Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri

Un incendiu izbucnit în această după-amiază, în jurul orei 17, într-o gospodărie din comuna Poiana Lacului a mobilizat pompierii argeșeni.…

Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale
Senzațional ! A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale

A fost alarmă falsă în consiliile județene și locale din întreaga țară. S-a spus că toți consilierii care lucrează la…

„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”
„Hollywood in Pitești”, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”

Filarmonica Pitești organizează joi, 27 august, de la ora 19.00, la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, din Parcul Ștrand, concertul…