Șofer din Pitești, prins băut la volan de două ori în 3 ore! A fost reținut

Ieri dimineață, un șofer din Pitești a reușit „performanța” de a fi prins băut la volan de două ori în doar trei ore!

În jurul orei 06:30, pe strada Mică din municipiu, polițiștii l-au tras pe dreapta pe bărbatul în vârstă de 48 ani și, imediat ce a deschis gura, și-au dat seama că băuse. Etilotestul a arătat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, așa că omul a fost dus la spital pentru probele biologice de sânge. La verificări, agenții au descoperit și că mașina lui nu avea nici asigurare (RCA), nici inspecția tehnică (ITP) valabilă. Așa că, pe lângă dosarul penal pentru conducere sub influența alcoolului, polițiștii i-au suspendat permisul și i-au ridicat plăcuțele de înmatriculare.

Ar fi fost momentul ca piteșteanul să înțeleagă că trebuie să lase mașina în parcare, dar a ales să ignore complet sancțiunile primite. Așa că, la doar trei ore distanță, pe la 09:30, polițiștii au avut o surpriză: l-au văzut din nou în trafic, la volanul aceleiași mașini, deși nu mai avea dreptul să conducă și rămăsese fără numere. Și mai grav, testarea a arătat din nou că era băut: avea 0,71mg/l alcool pur în aerul expirat .

A doua abatere i-a agravat serios situația. S-a ales cu un nou dosar penal pentru tot tacâmul: condus fără permis, condus sub influența alcoolului și urcat la volanul unui autoturism care nu mai avea drept de circulație. Seara, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii din Pitești vor decide ce măsuri preventive se impun în cazul lui, în timp ce ancheta continuă pentru a lămuri toate detaliile acestui comportament iresponsabil.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume
Argeșul își sărbătorește oamenii. Personalități care au dus numele județului în țară și în lume

Astăzi, la Muzeul Golești, Sărbătoarea Argeșului și Muscelului a fost, mai mult decât o mare sărbătoare a județului, o sărbătoare…

Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…
Observații astronomice la Mioveni! Specialiștii Muzeului Județean Argeș vă invită să descoperiți stele, planete și…

Miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, Centrul Civic al orașului Mioveni va găzdui o sesiune de observații astronomice, organizată…

De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…
De la inteligența artificială la poveștile copilăriei: o săptămână cu evenimente diverse, la Centrul Cultural…

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, o nouă serie de evenimente culturale, educative și de…

Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni
Cea mai bună zacuscă se face, în octombrie, la Mioveni

Toamna aduce la Mioveni gusturile și aromele preparatelor făcute după rețete păstrate cu grijă de-a lungul anilor.   Joi, 1…

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA anunță că, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, între orele 9:00 – 15:00, circulația…