Râmnicu Vâlcea găzduiește specialiști din România, Spania, Portugalia, Suedia, Croația și Elveția într-un eveniment dedicat viitorului educației: STEAMbrace

Am răspuns cu drag invitației de a participa la congresul internațional organizat la Râmnicu Vâlcea în cadrul proiectului european STEAMbrace, finanțat prin Programul Horizon al Uniunii Europene.
Proiectul reunește 10 parteneri din 5 țări și promovează o educație modernă, sustenabilă și incluzivă, prin transformarea STEM în STEAM – prin integrarea creativității, artei, cercetării și inovării în procesul educațional.
 Administrația publică locală susține permanent educația prin investiții în infrastructura școlară, modernizarea unităților de învățământ și sprijinirea proiectelor europene care oferă elevilor și profesorilor acces la metode moderne de învățare și colaborare internațională.
Mă bucur că orașul nostru găzduiește specialiști din România, Spania, Portugalia, Suedia, Croația și Elveția, alături de inspectori școlari, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților publice, într-un eveniment dedicat viitorului educației.
Mircia GUTĂU, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești
Norig Balkan Trio&Guests, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează luni, 28 septembrie, de la ora 20.00, la Centrul Multifuncțional, concertul cameral Norig Balkan Trio&Guests. Norig Balkan…

Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni
Punctul de încasare a taxelor și impozitelor din Ștefănești-Blocuri nu funcționează luni

Primăria Ștefănești îi anunță pe locuitorii care au de achitat impozite și taxe locale trebuie să țină cont de o…

Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…
Ștefan Ovidiu Popa, la Întâlnirea regională a PSD de la Craiova: Țara are nevoie de…

Ieri, la Craiova, am participat, alături de colegii din organizațiile PSD din Oltenia, la o discuție serioasă despre criza politică…

Andra BICA, despre programul de guvernare propus de Mureșan cu privire la Educație și Cercetare:…
Andra BICA, despre programul de guvernare propus de Mureșan cu privire la Educație și Cercetare:…

Am citit programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan, acordând deosebită atenție capitolului Educație și Cercetare. Când ajunge la problemele…

Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…
Părerea mea. Buican l-a rugat pe Ilie Bolojan să lase municipiul Rm. Vâlcea fără apă…

Știu ce îi poate pielea lui Cristian Buican, starostele liberalilor din Vâlcea, omul care a supraviețuit sub președinția Alinei Gorghiu,…