Senatorul Andra Bica, interpelare adresată Prim-ministrului privind sprijinul concret pentru mame și familiile tinere

Am adresat o interpelare Prim-ministrului privind sprijinul concret pentru mame și familiile tinere, într-un context în care scăderea natalității este o realitate care cere politici publice coerente și predictibile.
Interpelarea vizează poziția Guvernului față de proiectul de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților, care propune scutirea mamelor de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pe durata concediului pentru creșterea copilului. O astfel de măsură ar însemna un venit net mai mare pentru mame și o reducere a presiunii financiare într-o perioadă esențială pentru familie.
Am solicitat, de asemenea, clarificări privind alte măsuri avute în vedere pentru stimularea natalității: prime la naștere, vouchere pentru educația timpurie, facilități fiscale pentru familiile cu mai mulți copii și programe de sprijin pentru revenirea pe piața muncii.
Nu în ultimul rând, am cerut un răspuns clar legat de existența unui dialog real și structurat cu asociațiile de părinți, societatea civilă și specialiștii în demografie, pentru construirea unui pachet de politici care să aibă efecte reale, nu doar declarative.
Familiile tinere au nevoie de măsuri clare, stabile și corecte. Susținerea maternității nu este un cost, ci o investiție în viitorul României.
Andra BICA
SENATOR PSD VÂLCEA
Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare
Pitești. Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA informează că în perioada 12 – 16 octombrie 2026, între orele 9:00- 15:00, circulația rutieră…

Apă oprită luni, pe o stradă din Albota. Care sunt locuințele afectate
Apă oprită luni, pe o stradă din Albota. Care sunt locuințele afectate

Locuitorii de pe strada Mareș din comuna Albota, de la numărul 316 până la numărul 383, nu vor avea apă…

Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice la Topoloveni pe 22 octombrie 2026
Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice la Topoloveni pe 22 octombrie 2026

Primăria Orașului Topoloveni, în parteneriat cu S.C. SDG ARGEȘ COMPLET S.R.L., organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor de…

Dora, câinele polițiștilor, a descoperit droguri într-o mașină, la Drăgășani
Dora, câinele polițiștilor, a descoperit droguri într-o mașină, la Drăgășani

Azi-noapte, doi bărbați și o femeie au fost depistați de polițiști într-un autoturism în care au fost găsite substanțe susceptibile…

Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…
Și-a întrerupt recitalul de la „Toamna Piteșteană” pentru a salva un bărbat. Cine este polițistul…

Un recital de muzică populară s-a transformat într-o intervenție de urgență la evenimentul „Toamna Piteșteană”. Alin Gabriel Matei, agent de…