VIDEO. Accident chiar în fața Serviciului Rutier Vâlcea! O mașină a lovit o autospecială de poliție

Un moment de neatenție, combinat cu oboseala și viteza, a fost suficient pentru ca un accident rutier să se producă, marți după-amiază, pe DN 64, chiar în fața Serviciului Rutier Vâlcea.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15:40, când un tânăr de 21 de ani, din orașul Băbeni, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției de mers. Mașina a părăsit carosabilul, a lovit un cap de pod, iar apoi a intrat în coliziune cu o autospecială de poliție neinscripționată, care tocmai ieșea din curtea Serviciului Rutier.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă ambele autovehicule au fost avariate.

Șoferul vinovat a fost testat cu aparatele din dotarea poliției, rezultatele fiind negative. Totuși, pentru modul de conducere, acesta a primit o amendă de 1.620 de lei.

În urma accidentului, traficul pe sensul de mers către Drăgășani a fost afectat temporar, circulația desfășurându-se pe o singură bandă, până la eliberarea carosabilului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Programările la RAR sunt gratuite. Cât trebuie să aștepte șoferii și de ce avertizează instituția…
Programările la RAR sunt gratuite. Cât trebuie să aștepte șoferii și de ce avertizează instituția…

Programările la Registrul Auto Român sunt gratuite, iar în cele mai multe județe timpul mediu de așteptare este între 4…

Alina și jurnalismul mincinos din județul Argeș
Alina și jurnalismul mincinos din județul Argeș

Am găsit, întâmplător, pe Facebook, linkul către un site numit 5news.ro care abordează un subiect referitor la administrația județului Argeș.…

Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR
Arestarea preventivă a lui Georgescu este o șansă de neratat pentru AUR

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru escrocherie, dar nu faptul că a escrocat un om este cea mai mare…

Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești
Cenaclul Flacăra Simfonic, în premieră, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul folk „Cenaclul Flacăra Simfonic” în care,…

Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești
Miercuri se oprește apa pe trei străzi din Ștefănești

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 30 septembrie, între…