Programările la RAR sunt gratuite. Cât trebuie să aștepte șoferii și de ce avertizează instituția să nu plătească intermediari

Programările la Registrul Auto Român sunt gratuite, iar în cele mai multe județe timpul mediu de așteptare este între 4 și 7 zile, anunță RAR. Instituția avertizează șoferii să nu plătească site-urilor care promit programări rapide și percep taxe de până la 300 de lei.

Potrivit Registrului Auto Român, reprezentanțele din țară sunt organizate astfel încât programările să poată fi făcute, în general, la cel mult șapte zile de la solicitare. Excepție fac județele Constanța și Suceava, unde numărul mare de autovehicule depășește capacitatea de preluare. Chiar și în aceste cazuri, însă, timpul de așteptare nu depășește 25 de zile, susține RAR.

Instituția precizează că programările pot fi făcute gratuit pe site-ul oficial al RAR, la secțiunea dedicată programărilor, sau telefonic, prin serviciul Call Center, la 021/9672.

Avertismentul vine după ce RAR a identificat mai multe site-uri care percep taxe cuprinse între 50 și 300 de lei pentru programări. Acestea susțin că pot obține programări într-un timp mai scurt, în condițiile în care, potrivit RAR, în unele cazuri sunt vehiculate perioade de așteptare de până la două luni.

RAR le recomandă șoferilor să folosească doar canalele oficiale pentru programări și să nu plătească pentru un serviciu care este oferit gratuit.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!
Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Topoloveniul se pregătește să sărbătorească, așa cum face în fiecare an, una dintre tradițiile toamnei, Focul lui Sumedru. Evenimentul va…

Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Mioveni. Screening GRATUIT pentru depistarea precoce a cancerului colorectal

Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, va avea loc o…

Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni
Seminar dedicat Zilei Armatei Române, la Mioveni

Cu prilejul Zilei Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni organizează…

De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!
De la Tokyo la Ciolcești, dialogul cultural dintre Argeș și Japonia continuă!

La doar câteva zile după Festivalul de Muzică „Dinu Lipatti Tokyo”, patru tineri pianiști din Japonia au susținut un recital…

Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși
Astăzi, știința și robotica ies în stradă, la Pitești. Experimente interactive și demonstrații pentru curioși

Astăzi, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de…