Ce este ceea ce se întâmplă acum cu primarului de Rm. Vâlcea Emilian Frâncu, dramă sau circ ?
De multe ori, m-am gândit că asistăm la o dramă alcătuită pe eternul model MĂRIRE și DECĂDERE.
Vorba poetului: Unde ești tu Xerxe, unde, Artaserxe ?
Frâncu avea tot ce își poate dori un om politic: carieră ascendentă, respect, notorietate, autoritate, bani. Pierderea în câteva clipe a tuturor acestora poate căpăta dimensiunea dramei.
Cred că un om se poate raporta cel puțin în două feluri la propria-i dramă. Acceptând-o cu demnitate, ori transformând-o în altceva.
Cel mai adesea, oamenii aleg să-și transforme dramele în isterie, iar isteria devine spectacol, devine circ.
Sigur, nu vreau să spun că i-aș fi cerut lui Frâncu să fie Dreptul Iov sau regele Lear. Totuși, să fii atât de…Frâncu mi s-a părut ridicol.
Ce vreau să spun că Frâncu a fost Frâncu ?
Omul era un lăudăros. Lăudăros a rămas, vorbind instanțelor despre familia lui de la patuzopt, despre banii cu care a miluit Vâlcea, despre marile sale proiecte. Totuși era acolo în calitate de inculpat pentru luare de mită, iar judecătorii știau că au de a face cu un fost deputat, senator, primar. A le sublinia acest aspect înseamnă a transforma drama în circ.
Frâncu era, de asemenea, un demagog. Vorbea cu ușurință despre cât de bun e el și cât de răi sunt adversarii, despre dictatura lui Băsescu și democrația din sângele USL etc. Demagog a rămas și în instanță, unde a încercat să facă din publicitatea la televiziunea sa, Vâlcea 1, un eveniment pentru care cineva putea cheltui o jumătate de miliard de lei.
A rămâne demagog și când ai cătușe la mâini, înseamnă a transforma drama în circ.
Aceste câteva argumente pot conduce către un răspuns corect la întrebarea dacă ce i se întâmplă lui Emilian Frâncu este dramă sau circ.
Este dramă, transformată de el, cu încăpățânare și permanent, în circ.
Frâncu nu își dă seama cât de mult îi va dăuna această schimbare de sens, această metamorfozare a dramei în show penibil.
Dacă va fi condamnat, în loc să trăiască, la închisoare și după aceea, sub semnul dramei care aduce compasiune și susținere, prieteni și sprijin, va trăi sub semnul circului care generează ridicol, dispreț, izolare și uitare.
Frâncu a ales circul, dovadă că viața sa nu e o dramă.
Drama presupune cultură, livrescă sau arhetipală.
Frâncu și-a folosit cultura, atâta câtă are,oricum mai multă decât media membrilor partidului său, pentru a se împăuna și a face carieră.
Când o siluiești în acest fel, cultura te părăsește.
Acum, în mijlocul dramei, Frâncu ar fi avut nevoie de cultură.
Ia-o de unde nu-i.
Circul n-are nevoie de cultură.
Viața lui Frâncu e un circ.
În sensul prost, desigur, al termenului.
Fiindcă are și circul sensurile sale culturale, ludice, absurde, existențiale.
Nu e cazul la Frâncu.
Nici măcar circ nu e ce face el.
E circotecă !

























Lasă un răspuns