ISJ Vâlcea: Miercuri, 24 iulie 2024, proba scrisă a Examenului Național pentru Definitivare în învățământul preuniversitar

 

 

 

 

 

 

 

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9.00, în Centrul de Examen organizat la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Accesul candidaților în sălile de examen se face în intervalul orar 7.30-8.00, pe baza actului de identitate valabil.
Examenul începe la ora 9.00 și durează 4 ore.

La examenul național pentru Definitivare în învățământul preuniversitar – sesiunea curentă, sunt așteptați să participe la proba scrisă 119 candidați care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

• efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
• calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;
• media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt:

– Limba română și literatura pentru copii și metodica activităților instructiv-educative în grădinița de copii – 44 candidați;
– Limba și literatura română și matematică, metodica predării limbii și literaturii române/comunicării în limba română și metodica predării matematicii/matematicii și explorării mediului în învățământul primar (învățământ primar în limba română) – 15 candidați;
– Educație fizică și sport – 10 candidați.

Rezultate inițiale vor fi afișate în data de 30 iulie 2024, în Centrul de Examen organizat la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari” și pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro.

Contestațiile se depun la centrul de examen – conform calendarului aprobat, în zilele de 30 și 31 iulie 2024 sau pot fi trimise pe adresa de email: definitivat@isjvl.ro

Rezultatele finale se afișează în data de 6 august 2024.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuiesă fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat
Au furat toate partidele, dar numai unele au și trădat

Când un popor este nevoit să aleagă între bunăstare și onoare, dacă e un popor nobil, alege onoarea.   Adaug…

Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron
Organizația PNL Argeș a fost operată de unicul ei neuron

A făcut o mulțime de prostii Alina Gorghiu cât a fost președinta PNL Argeș, dar toate au fost în spiritul…

PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!
PSD Argeș: La mulți ani, Drapelului României! La mulți ani tuturor românilor!

Astăzi sărbătorim Drapelul Național, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității noastre. Tricolorul ne amintește de istoria…

Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…
Agresiune într-o stație peco din Slatina. Un bărbat de 31 de ani, reținut după mai…

Un caz petrecut la sfârșitul lunii mai în Slatina a fost clarificat de polițiști, după mai multe săptămâni de verificări…

Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă
Încă două străzi din Pitești au trecut printr-o transformare completă

Primăria Municipiului Pitești continuă investițiile în modernizarea infrastructurii rutiere, prin finalizarea și recepționarea lucrărilor executate pe strada Intrarea Despina Doamna…