După J.F. Kennedy și până la Trump, alegerile prezidențiale din SUA au fost exclusiv un spectacol pirotehnic menit să creeze impresia că națiunea americană oferă un exemplu de efervescență democratică și virtute cetățenească. Așa – zisul ”Cel mai puternic om al planetei” are, în fond, pe persoană fizică, mai puțină putere decât Kim Jong – un. America este, de fapt, o Americă paralelă, este Deep America, este armament și propagandă, sfidare și asasinat, joc secund și cinism, spectacol și amenințare, tiranie în blană democratică.

Bun sau nebun, Donald Trump a dorit în primul mandat să reabiliteze funcția de președinte și a eșuat spectaculos, urmând să încerce din nou, ca atunci când bei o bere și pe interiorul capacului scrie că mai primești una, gratis.

Nu Trump este interesant, ci Partidul Republican, această uriașă structură ce are în punctele nodale cetățeni crescuți și educați în familii normale, mai puțin traumatizați de-a lungul copilăriei, care au apucat să citească acele câteva cărți clasice care te marchează pe viață și nu îți mai permit să gândești destructurant, sectar, schizoid. În mod cert, mamele republicanilor au avut mai puțini parteneri sexuali, iar tații lor au fost mai puțin autoritari.

America paralelă lucrează în mod similar prin republicani și democrați, doar că și în complexul militar industrial, în Comisia Trilaterală, în Consiliul pentru Relații Externe sau în grupul Bilderberg, la Rederal Reserve sau FMI există foști copii și adolescenți care au avut ceva mai mult succes erotic, sunt un pic mai metafizici și religioși, mai conștienți că viața este limitată în timp, iar deșertăciunea pândește după colț.

Revenind la Donald Trump, sper că toată lumea este conștientă de faptul că glonțul în ureche și nu în mijlocul frunții este lucrare divină sau trebuie considerată astfel, ceva similar întârzierii programului nuclear al lui Hitler sau, dacă vreți, un regret al universului vizavi de asasinarea lui Kennedy.

Americii i s-a arătat semn că  a mers prea departe, că există riscul ca din întreaga societate să nu mai scape decât cine știe care cetățean pe nume Lot și familia lui.

Aceasta fiind situația, putem privi retragerea lui Joe Biden ca o zvârcolire a pântecelui Americii paralele, o criză vomitivă a Leviatanului căruia i s-a făcut rău înotând în apele toxice de pe fundul oceanului social. Se poate observa că în fața situației tot mai critice, Dumnezeu a început să lucreze precipitat, înțelegând că s-a ajuns în situația în care oamenii nu se mai descurcă. Încă nu e vremea de apoi, încă nu va veni Iisus în slavă, încă se mai așteaptă roadele liberului arbitru ale alegătorilor americani, ale unor lideri și ale lui Trump, în primul rând.

Pentru că nu ai cum ca după România să nu iubești America, temându-te vag sau coșmaresc de Sudul global, consider că nu ar fi deloc rău să îi dorim sănătate lui Biden, inclusiv o sentință blândă pentru Hunter, iar lui Donald Trump să îi urăm nu doar să învingă în alegeri, ci și să fie ocrotit de-a lungul mandatului așa cum a fost pe scena din Pennsylvania.

America de azi miroase mai urât decât grajdurile cu trei mii de vite ale lui Augias pe care a reușit să le curățe Hercule. Totuși, a izbutit, ba încă foarte simplu și într-o singură zi,  făcând să treacă peste podelele râncede râurile Alpheus şi Peneus care au luat cu ele toată mizeria.

Hercule a primit drept răsplată, în Olimp, căsătoria cu Hebe, zeița tinereții eterne. Tramp și-a luat răsplata în avans, având-o drept soție pe frumoasa Melanie.

Cine nu e bidenist din milă și filosofare despre condiția precară o trupului și cine nu e  trumpist din dragoste deznădăjduită pentru eternele valori ale umanității, acela e un lumpen inconștient și prost.

Gheorghe Smeoreanu