Poate alți ziariști care se ocupă de comentarii politice nu o recunosc, dar unul dintre cele mai dure aspecte ale acestei îndeletniciri îl constituie îndoiala. Îndoiala care macină zidurile minții, dacă o fi existând așa ceva, precum igrasia macină casele. Te îndoiești că ai criticat pe cineva având un deplin temei, te îndoiești că ai ales just să fii de o anumită parte a baricadei, ți se pare permanent că mai era ceva de adăugat, un echilibru de căutat.

După o vreme, indoiala aceasta igrasioasă își face efectul și te simți mucegăit, erodat, gata să te prăbușești la prima împingere.

De câteva săptămâni, am scăpat, pentru prima oară în 22 de ani, de îndoială – îndoiala în meserie. Pentru prima oară sunt absolut sigur că nu greșesc, că mă aflu de partea bună a lucrurilor, că nu va trece mult și balanța dreptății se va înclina în favoarea mea și a celor care gândesc ca mine.

Apropo de afinitățile de idei, sigur că mă simt oarecum în siguranță văzând că eu, comentatorul politic din provincie și de provincie, gândesc esențial asemănător cu Adrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Livius Ciocârlie, Laura Ștefan, cu alte zeci de oameni ale căror articole și cărți le-am citit cu interes și admirație.

Observ că nu am precizat faptul că mă refer la afinitățile pe care le am cu acești oameni în înțelegerea și analiza a ceea ce face astăzi USL, a situației periculoase și ridicole în care ne pun Victor Ponta și Crin Antonescu. Cred că era evident acest plan al discuției.

Ei bine, apariția binefăcătoarei certitudini – soarele uscând igrasia, ca să mențin figura de stil – precum și comunitatea de idei cu oameni pe care îi prețuiesc îmi oferă o stare de bine pe care nu am mai simțit-o niciodată în munca mea. Sunt sigur că judec corect, că nicio dialectică nu poate justifica anumite evenimente, că niciun relativism cultural nu poate salva de la infamie USL-ul și pe corifeii ei. Mai mult chiar, cred că toți cei care se grăbesc acum să susțină curentul de mistificare și autoritarism al USL își pericliteaza grav viitorul, nu doar în plan politic, ci și în cel pur social, riscând să devină, cândva, nefrecventabili.

Lipsa îndoielii e o stare nouă pentru mine, una pe care o savurez pe deplin în zilele acestea nenorocite,ba chiar aș spune că USL îmi face un mare bine fiindcă pot, pentru prima oară, să înjur pe cineva convins fiind că o merită pe deplin. Ceea ce, trebuie să recunoașteți, poate fi terapeutic, după atâția ani de presă.