„Deşi sunt ziaristă printr-o dorinţă interioară m-am gândit care este soluţia de a putea trăi nu doar decent ci chiar bine din acest job. Şi am găsit soluţia. În studenţie, scriam bine şi am avut oportunitatea de a scrie la Jurnalul Naţional. Acolo condeiul meu a fost remarcat de Tucă. Scriam reportaje, în stil literar, multe cu caracter social, cu precădere urmăream zona Mizil, zonele sărace ale Ialomiţei, lovitura am dat-o cu o nuntă ţigănească la Bărbuleşti, unde mireasa avea 10 ani iar mirele tot cam pe atât. După acel material, am fost întrebată dacă nu vreau să scriu pe politic. Am zis de ce nu, era pe vrema guvernării la comun, prin 2005, când din cabintul Tăriceanu făcea parte şi soluţia imorală – PC.”

Cam aşa a început discuţia mea într-o zi destul de agitată cu o angajată a postului Antena3, dintre cele care sunt trimise la Parlament cu studiorile mobile atunci când se petrece ceva. Tânăra extrem de isteaţă, deloc urâtă, dar cu pretenţii de la viaţă, mă refer la cele materiale.

„Este de departe un mercenariat. Nu e atât de dificil, dar îţi faci nume, susţinători. Uite, mare parte din vecini acum mă salută cu respect şi mă felicită. Este simplu, până la urmă, nu faci politica USL, ci a direcţiei. Implicit a lui Dan. Doi trei ani, după care poţi să mergi în altă parte. Nu spun cât am salariul, dar destul acum, încât să-mi permit nişte rate mari pentru un apartament în Floreasca, pe Lacul Tei. Simplu, orice e legat de PDL sau Traian Băsescu trebuie pus în negaţie, cu cât ai prins mai mult din tehnica răstălmăcirii unei afirmaţii, cu atât devine mai lesne. Anul trecut la congresul ăstora am fost în echipă. Trebuia să-l căutăm pe Tălmăcean. Din păcate, nu a venit. Apoi, urma să-i căutăm pe delegaţii cei mai apatici şi mai grei de cap. Era unul, cred că din Bihor, care nici nu ştia ce moţiuni se votează, un preşedinte de organizaţie de comună. El vota moţiunea Traian Băsescu” (n.r. în 2011 s-au confruntat moţiunile Blaga şi Boc).

Nu e singurul ziarist care gândeşte aşa. Au învăţat de la cei mari, au „modele” – Nistorescu, Chiriac, Roşca Stănescu. Mai marii zilei care în 2004 făeau cea mai aprigă campanie împotriva lui Năstase. Nistorescu, pentru un editorial din septembrie 2001, pro-american era declarat cetăţean de onoare în vreo 6 capitale de stat din SUA.

În fine, tânăra de care vorbesc, în particular era destul de normală, nu era băsistă dar în nici un caz genul USL. Nu îi înghite pe Ponta şi Antonescu, dar „de aici iese banul. Şi este extrem de uşor, ai reper omul de pe scară. Cel care are nevoie de un vinovat în exteriorul propriei sale incapacităţi de adaptare. Pentru că are pensie mică, pentru că tinerii pleacă, pentru că gineri-so e şomer, pentru că ăla de la trei şi-a făcut casă în Chiajna, pentru că foştii lui colegi de la Progresul au acum un service auto şi o duc bine. Trebuie găsit un vinovat pentru faptul că el o duce rău. Nu, nu e el, sunt Băsescu şi Udrea.”

Da, aşa e, cum spune fata. E mult mai lesne să ţipi alături de inadaptat decât să-i explici cauze. Omul acela nu are nevoie de argumente din care la un moment dat ar rezultat că singurul vinovat ar putea fi chiar el. Ai putea să o încasezi sau să nu te mai salute în veci. Şi atunci îi dai apă la moară la un post de televiziune.

„Şi nu ţi-e frică de contagiune? Că la un moment dat vei gândi la fel de lobotomizat, în stilul politicii editoriale a postului?”

Fata a început să râdă..”Sunt femeie, nu uita că femeile ştiu să mimeze cel mai bine un orgasm.”