Am ajuns slugile perfecte ale partenerilor strategici și parcă dintr-o dată ne-am simțit în elementul nostru, ne-am revenit ca după o lungă rătăcire.

A promulgat Zelenski încă o lege care îi asuprește pe românii din Ucraina și tocmai pentru că am fost călcați în picioare ne-am simțit jucând un joc suprem, al sacrificiului și responsabilității.

A adus Iohannis, de capul lui, mii de soldați străini pe teritoriul României și asta ne-a reîntors sângele în obrajii palizi, ne-a însănătoșit, ne-a redat bucuria de a fi.

Ne-a umilit Austria și reacția profundă a fost una de fericire că stăpânul ne bagă din nou în seamă.

Noi nu putem fi fericiți decât ca servitori.

Circulă prin țară ideea nerostită că oamenii serioși sunt cei care acceptă ca pe o binecuvântare poruncile, câtă vreme cei care crâcnesc sunt nefrecventabili. Se șoptește că a fi patriot este o boală.

Ne sfătuim în taină copiii să rămână cu capul plecat.

Când, în diferite ocazii, auzim Imnul, ori vedem Drapelul Național tragem înspăimântați cu coada ochiului pentru a vedea cât e permis să ne înfiorăm.

Dacă mai e ceva de dat din avuția națională, dăm de pomană, pentru a ne etala cumințenia.

Cuprinși de panică, cerem de dimineața până seara noi porunci, fără de care ne-am considera inutili și pierduți.

Îi vom vota, din nou, pe cei care ne garantează că se pricep la eutnasierea fără dureri a țării.

Revin:

Sunt umiliți ai noștri de la Cernăuți ? Considerăm că, la urma urmei, o merită, știe el, eroul cum e mai bine.

Sunt sigur că jinduim, în secret,  să ne atace rușii, să fim și noi, măcar puțin, ucrainieni.

Înțeleptul zice:

Așa stau lucrurile, dar nu-i nimic, aproape sigur îi vom îngropa pe toți,  cum o facem de mii de ani.

Credeți ce doriți, o zi bună să aveți

Gheorghe Smeoreanu