O oră cu MRU. Ultimele replici spun totul

Astăzi, de la 15 la 16, am fost în direct cu Mihai Răzvan Ungureanu la emisiunea “Criterii politice” de pe canalul regional VTV.

De obicei, în emisiune, simt cum invitații varsă în capul meu găleți cu minciuni și ipocrizie. Nu a fost cazul, de data asta, și i-am spus-o:

-Sunteți politicianul care m-a mințit cel mai puțin.

-Adevărul mă face liber.

Acesta a fost finalul, înainte de “vă mulțumesc pentru dialog” și vă asigur că MRU chiar încearcă să cultive adevărul, apelează la normalitate din reflex, ceea ce, după cum știți, e dăunător carierei politice în România.

Nu îmi propun să rezum emisiunea. Vreau să spun doar că fostul prim-ministru nu regretă că nu și-a cumpărat longevitatea la Palatul Victoria, nu crede că înscrierea în PDL ar fi salvat guvernarea, speră că a creat un precedent al non-compromisului de care românii să își aducă aminte și consideră că expresia „Fiți ungurenii mei” a deranjat pe mulți dintre cei care se consideră la dreapta.

Onest, interlocutorul meu recunoaște că a intrat nepregătit din administrație în politică și că încearcă să recupereze, să schimbe retorica, ferindu-se însă de limba de lemn și de cotidiana demagogie.

I-am spus că mizează pe speranța că lumea noastră se va ridica la standardele pe care le impune. A replicat că nu are ce face, nu poate să fie altfel.

Mai discutabilă a fost problema reluării sintagmei “Dreptate și adevăr”. A argumentat că idealul cuprins în ea nu a fost atins, nicidecum epuizat, iar sintagma în sine e perenă, oricine poate să încerce să o apropie de realitate.

A fost o oră de dialog deschis și cuprinzător.

MRU spune că “Alianța pentru Dreptate și Adevăr” are 6 % și speră să crească fără minciună și deșertăciune.

Mai speră că dreapta se va coagula,însă nu mi-a lăsat impresia că va face sluj pentru asta.

După emisiune, când i-am spus că îmi doresc să fie candidatul dreptei la președinție, a zâmbit și a zis, ca pentru sine:

-Cred totuși că așa va fi.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputatul Ovidiu Popa: PSD propune un Acord Național construit în jurul a 10 priorități care…
Deputatul Ovidiu Popa: PSD propune un Acord Național construit în jurul a 10 priorități care…

România nu mai are timp de pierdut cu orgolii politice, improvizații și jumătăți de măsură! PSD propune un Acord Național…

Rușinea de a fi patriot, creștin și pesedist
Rușinea de a fi patriot, creștin și pesedist

Rușinea este una dintre cele mai puternice arme psihologice în manipulare, deoarece atacă direct stima de sine și identitatea unei…

Bărbat de 37 de ani lovit mortal de tren, în Argeș
Bărbat de 37 de ani lovit mortal de tren, în Argeș

Un bărbat a murit, marți seara, după ce a fost lovit de un tren în comuna Leordeni, satul Cotul Malului.…

Deputatul Simona Bucura Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!
Deputatul Simona Bucura Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Am început astăzi o nouă sesiune parlamentară având ca principal obiectiv adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv…

Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…
Ștefan Ovidiu Popa, reconfirmat în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera…

Noua sesiune parlamentară începe, pentru mine, cu un gest de încredere pentru care sunt recunoscător! Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea…