Atenție! Zeci de persoane au ajuns la SJU Pitești, după ce au fost mușcate de căpușe

 

 

 

 

 

 

Sezonul cald, când oamenii încep să își desfășoare tot mai multe activități în aer liber, aduce cu sine o serie de beneficii, printre care asimilarea de vitamine și minerale, dar și pericole, unul dintre acestea fiind mușcătura de căpușă.

Căpușele sunt paraziți externi, care se hrănesc cu sângele corpului gazdă (om sau diverse animale). La om, pot produce o serie de boli, cea mai cunoscută fiind Boala Lyme, de aceea este esențial ca acestea să fie îndepărtate la timp și corect.

NU ORICE MUȘCĂTURĂ DE CĂPUȘĂ POATE TRANSMITE BOALA LYME, dar trebuie știut că, netratată, această patologie poate afecta articulațiile, cordul și sistemul nervos.

În această primăvară, zeci de persoane s-au prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe sau în cadrul Secției de Boli Infecțioase, pentru a solicita sprijinul specialiștilor în vederea extragerii căpușelor. Din fericire, în niciunul dintre cele 42 de cazuri înregistrate din aprilie și până în prezent nu a fost necesară internarea, medicii specialiști recomandând tratament adecvat, la domiciliu.

Sfaturi pentru îndepărtarea căpușei de pe tegument, la domiciliu:

Se dezinfectează locul cu alcool. Folosind o lupă, se extrage cu penseta căpușa, trăgându-i capul și nu corpul. (Dacă se apasă pe corp sau se aplică substanțe sau căldură, crește numărul de bacterii deversate în pielea omului, în cazul în care căpușa este infectată). Se spală bine cu apă și săpun și se aplică, din nou, alcool sanitar sau iod/betadină. Este esențial ca îndepărtarea să fie făcută în primele 12 ore de la înțepătură. Se mai poate extrage cu servețelul prin înfășurare.

În cazul în care rămân fracțiuni de căpușă în tegument, este recomandată prezentarea la medic, astfel, evitând un pericol.

 

Cristina Cazacu, purtător de cuvânt SJU Pitești

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…
APAVIL SA scoate la concurs un post de operator chimist în cadrul Sectorului Drăgășani, Stație…

Concursul constă în probă scrisă, probă practică și interviu și se va desfășura astfel: proba scrisă se va susține în…

Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026
Ședință ordinară a CL. Rm. Vâlcea în data de 28 octombrie 2026

DISPOZIŢIA NR. 1818 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; În temeiul prevederilor art.133,…

Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic
Primarul Mircia Gutău a inaugurat lucrările de modernizare complexe de la Colegiul Energetic

Primarul Mircia Gutău a inaugurat joi, 22 octombrie, lucrările complexe de eficientizare energetică și de modernizare realizate la Colegiul Energetic…

Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…
Duminică, 25 octombrie, pe scena Teatrului ”Anton Pann”, spectacolul ”Ivan” cu Alecsandru Dunaev, regia Mateea…

„IVAN” de Alecsandru Dunaev, inspirat din Ivan Turbincă de Ion CreangăSala Studio Un spectacol one-man show cu Alecsandru DunaevRegia/Scenografia: Mateea…

Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!
Cinci tineri din Argeș, argint mondial pentru România!

Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești au obținut o distincție de top la FIRST Global Challenge 2026. Au…